privind aprobarea depunerii proiectului „Cetatea Medievală Bistrița”, în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență

a fost adoptată în forma prezentată de inițiator, cu 18 voturi ”pentru”

Textul hotărârii — apasă pentru a-l deschide

ROMÂNIA

JUDEȚUL BISTRIȚA-NĂSĂUD

MUNICIPIUL BISTRIȚA

CONSILIUL LOCAL

HOTĂRÂRE

privind aprobarea depunerii proiectului „Cetatea Medievală Bistrița”, în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență

Consiliul local al municipiului Bistrița, întrunit în ședința extraordinară convocată de îndată în data de 17.03.2023;

având în vedere:

Urgența supunerii spre aprobare a proiectului de hotărâre, determinată de necesitatea depunerii cererii de finanțare în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență, apelul de proiecte: Promovarea celor 12 rute turistice/culturale, cu termen limită de depunere 20.03.2023;

Referatul de aprobare nr.26122/15.03.2023 al Primarului municipiului Bistrița;

Raportul comun nr.26125/15.03.2023 al Direcției Integrare Europeană, Direcției Economice și Direcției Administrație Publică, Juridic;

Avizul favorabil nr.48/17.03.2023 al Comisiilor reunite de specialitate ale Consiliului local al municipiului Bistrița;

Strategia de Dezvoltare Locală a municipiului Bistrița pentru perioada 2010-2030, actualizată 2022;

Planul de Mobilitate Urbană Durabilă al municipiului Bistrița 2021-2027;

Ordinul ministrului investițiilor și proiectelor europene nr. 288/16.02.2023 privind aprobarea Ghidului specific – condiții de accesare a fondurilor europene aferente Planului Național de Redresare și Reziliență în cadrul apelului de proiecte Pilonul IV – Coeziunea socială și teritorială, Componenta C11 – Turism și cultură, Investiția I1 – Promovarea celor 12 rute turistice/culturale, Modernizarea/ reabilitarea siturilor turistice, Apel 3;

Ordinul comun al ministrului investițiilor și proiectelor europene, al ministrului culturii, al ministrului dezvoltării, lucrărilor publice și administrației și al ministrului antreprenoriatului și turismului nr. 172/365/2609/179/2023;

Prevederile Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările si completările ulterioare;

în temeiul art.129 alin.(2) lit.”b”, alin.(4) lit.”d”,”f”, art.139 alin.(3) lit.”d”, art.196 alin.(1) lit.”a” din Ordonanța de urgență a Guvernului României nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

H O T Ă R Ă Ș T E:

ART. 1. (1) Se aprobă depunerea Proiectului „Cetatea Medievală Bistrița”, în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență, Componenta C11 – Turism și cultură, Investiția I1 – Promovarea celor 12 rute turistice/culturale, Modernizarea/reabilitarea siturilor turistice, apelul de proiecte “Promovarea celor 12 rute turistice/culturale”.

(2) Descrierea sumară a investiției propusă prin proiect este prezentată în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

ART. 2. (1) Se aprobă valoarea maximă eligibilă a proiectului „Cetatea Medievală Bistrița”, în cuantum de 9.604.713 lei fără TVA. Valoarea TVA aferentă acestor cheltuieli se va suporta de la bugetul de stat.

(2) Municipiul Bistrița se angajează să finanțeze toate cheltuielile neeligibile care asigură implementarea proiectului, astfel cum acestea vor rezulta din documentațiile tehnico-economice/contractul de lucrări solicitate în etapa de implementare.

(3) Fondurile necesare pentru acoperirea valorii neeligibile a proiectului, a cheltuielilor conexe care pot să apară pe durata implementării proiectului, precum și cele necesare implementării optime a proiectului, în condițiile rambursării/decontării ulterioare a cheltuielilor vor fi prevăzute în bugetele locale ale municipiului Bistrița pe anii 2023-2025.

ART. 3. Primarul municipiului Bistrița, prin Direcția Integrare Europeană, Direcția Tehnică, Arhitectul șef și Direcția Economică va aduce la îndeplinire prezenta hotărâre.

ART. 4. Prezenta Hotărâre a fost adoptată de Consiliul Local al municipiului Bistrița în ședință extraordinară convocată de îndată, cu respectarea art. 139 alin. (3), lit ”d” din Ordonanța de urgență nr. 57/2019 privind Codul administrativ,cu modificările și completările ulterioare, respectiv cu un număr de 18 voturi ”pentru”.

ART. 5. Secretarul General al municipiului Bistrița, prin Compartimentul pregătire documente, contencios va comunica prezenta hotărâre:

Direcției Integrare Europeană;

Direcției Administrație Publică, Juridic;

Arhitectului șef;

Direcției Tehnice;

Direcției Economice;

Primarului Municipiului Bistrița;

Instituției Prefectului – Județul Bistrița-Năsăud.

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,
URÎTE FLORIN-RADU
CONTRASEMNEAZĂ,
SECRETAR,
GAFTONE FLOARE

Text preluat din registrul hotărârilor Consiliului local publicat de Primăria Bistrița; anexele nu sunt reproduse.

Dezbateri, propuneri, voturi


Inițiatori
Intervenții Nu au fost intervenții la acest proiect.
Propuneri Nu au fost propuneri la acest proiect.
Voturi „împotrivă" Niciun vot „împotrivă"
Abțineri Nicio abținere
Vot ne-exprimat Au votat toți consilierii prezenți la ședință.
Consilieri absenți