ROMÂNIA
JUDEȚUL BISTRIȚA-NĂSĂUD
MUNICIPIUL BISTRIȚA
CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂRE
privind aprobarea Documentației de avizare a lucrărilor de intervenții și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții “Creșterea eficienței energetice a clădirii -Gradinița cu program normal Sărata, municipiul Bistrița”
Consiliul local al municipiului Bistrița, întrunit în ședință extraordinară în data de 12.04.2023;
având în vedere:
Urgența determinată de necesitatea transmiterii către MDLPA a Hotărârii Consiliului local al municipiului Bistrița privind aprobarea Documentației de avizare a lucrărilor de intervenție și a indicatorilor tehnico-economici, ca urmare a condițiilor din contractul de finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență.
Referatul de aprobare nr. 32121/28.03.2023 al Primarului municipiului Bistrița;
Raportul comun nr.32123/28.03.2023 al Direcției Tehnice, Direcției Administrație Publică, Juridic și Direcției Economice;
Hotararea Consililui Local al municipiului Bistrita nr.65/31.03.2022, privind aprobarea depunerii proiectului „Creșterea eficienței energetice a clădirii Grădiniței cu program normal Sărata, nr. 107” în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență - apelurile de proiecte PNRR/2022/C5/2/B.2.1/1, PNRR/2022/C5/2/B.2.2/1, Componenta C5 – valul renovării, Axa 2 - Schema de granturi pentru eficiență energetică și reziliență în clădiri publice operațiunea B.2: Renovarea energetică moderată sau aprofundată a clădirilor publice;
Documentatia de avizare a lucrărilor de intervenții (DALI), întocmită de către Societatea KES BUSINESS SRL;
Avizul Consiliului Tehnico-Economic nr.5/15.02.2023;
Avizul favorabil nr.68/12.04.2023 al Comisiilor reunite de specialitate ale Consiliului local al municipiului Bistrița;
în conformitate cu:
prevederile Hotărârii Guvernului României nr.907/2016 privind etapele de elaborare și conținutul-cadru al Documentației tehnico-economice aferente obiectivelor/ proiectelor de investiții finanțate din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare;
prevederile art.44 alin.(1) din Legea nr.273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;
în temeiul art.129 alin.(2), lit.b), alin.(4), lit.d), art.139 alin.(3), lit.d), art.196 alin.(1), lit.a) din Ordonanța de urgență a Guvernului României nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
H O T Ă R Ă Ș T E:
ART.1. (1) Se aprobă Documentația de Avizare a Lucrărilor de Intervenții pentru obiectivul de investiții “Cresterea eficienței energetice a clădirii -Grădinița cu program normal Sărata nr.107”, prevăzută în Anexa nr.1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
(2) Se aprobă indicatorii tehnico-economici pentru obiectivul de investiții “Creșterea eficientei energetice a clădirii -Gradinița cu program normal Sărata nr.107”, prevăzuți în Anexa nr.2 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
ART.2. – Primarul municipiului Bistrița, prin Direcția Tehnică - Serviciul Investiții Clădiri și Direcția Economică, va aduce la îndeplinire prezenta hotărâre.
ART.3. – Prezenta hotărâre a fost adoptată de Consiliul local al Municipiului Bistrița în ședință extraordinară, cu respectarea art.139 alin.(3) din Ordonanța de urgență a Guvernului României nr.57/2019 privind Codul administrativ, respectiv cu un număr de 18 voturi ”pentru”.
ART.4. – Secretarul general al municipiului, prin Compartimentul Pregătire Documente, Contencios va comunică prezenta hotărâre:
Direcției Tehnice - Serviciul Investiții Clădiri;
Direcției Economice;
Direcției Integrare Europeană;
Echipei de implementare a proiectului numită prin Dispoziția Primarului municipiului Bistrița nr.65/16.02.2023, prin grija Direcției Tehnice;
Primarului Municipiului Bistrița;
Instituției Prefectului – Județul Bistrița-Năsăud.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,
URÎTE FLORIN-RADU
CONTRASEMNEAZĂ,
SECRETAR,
GAFTONE FLOARE