privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli al Societății Business Park Bistrița Sud SRL, pe anul 2022 și estimat pe următorii 2 ani

cu 16 voturi ”pentru” și 3 abțineri. Domnul consilier Ciobănică Dumitru Daniel nu a participat la dezbaterea proiectului și la vot, pentru evitarea conflictului de interese.

Face parte din: Parcul industrial Bistrița Sud

Textul hotărârii — apasă pentru a-l deschide

ROMÂNIA

JUDEȚUL BISTRIȚA-NĂSĂUD

MUNICIPIUL BISTRIȚA

CONSILIUL LOCAL

HOTĂRÂRE

Privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli al Societății Business Park Bistrița Sud S.R.L. pentru anul 2022 și estimat pe următorii 2 ani

Consiliul local al municipiului Bistrița întrunit în ședință extraordinară în data de 08.02.2022;

având în vedere:

Adresa nr.3/01.02.2022 a Societății Business Park Bistrița Sud S.R.L. prin care s-a înaintat spre aprobare bugetul de venituri și cheltuieli pentru anul 2022, înregistrată la Primăria Municipiului Bistrița sub nr.10913/01.02.2022;

Raportul nr.4/18.01.2022 al Societății Business Park Bistrița Sud S.R.L.

privind bugetul de venituri și cheltuieli pe anul 2022;

Referatul de aprobare nr.11222/02.02.2022 al Primarului municipiului Bistrița;

Raportul nr.11223/02.02.2022 al Direcției Economice;

Avizul favorabil nr.29/07.02.2022 al Comisiilor de specialitate reunite ale Consiliului local al municipiului Bistrița;

Hotărârea nr.50/31.01.2022 a Adunarii Generale a Asociatiilor a Societații Business Park Bistrița Sud S.R.L;

în conformitate cu:

prevederile Legii nr.317/28.12.2021 a bugetului de stat pe anul 2022;

prevederile Ordinului Ministerului Finantelor Publice nr.3818/2019 privind aprobarea formatului și structurii bugetului de venituri și cheltuieli al operatorilor economici, precum și a anexelor de fundamentare a acestuia;

prevederile art.4 alin.(1) lit.”c”, art.6 alin.(1) din Ordonanța Guvernului României nr.26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unitățiile administrativ-teritoriale sunt acționari unici ori majoritari sau dețin direct ori indirect o participație majoritară, cu modificările și completările ulterioare;

în temeiul art.129 alin.(2) lit.”b”, alin.(3) lit.”d”, art.139 alin.(3) lit.”a” din Ordonanța de urgența a Guvernului Romaniei nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

H O T Ă R Ă Ș T E :

ART.1. – Se aprobă bugetul de venituri și cheltuieli al Societății Business Park Bistrița Sud S.R.L. pentru anul 2022 și estimat pe următorii 2 ani, conform anexelor nr.1- 5 care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

ART.2. – Administratorul Societății Business Park Bistrița Sud S.R.L. va aduce la îndeplinire prezenta hotărâre.

ART.3. – Prezenta hotărâre a fost adoptată de Consiliul local al municipiului Bistrița în ședință extraordinară, cu respectarea art.139 alin.(3) lit.”a” din Ordonanța de urgență a Guvernului României nr.57/2019 privind Codul administrativ, respectiv cu un număr de 16 voturi „pentru”, 3 „abțineri” și un consilier nu a votat pentru evitarea conflictului de interese.

ART.4. – Secretarul general al municipiului, prin Compartimentul Pregătire Documente Contencios, va comunica prezenta hotărâre:

- Direcției Economice;

- Societății Business Park Bistrița Sud S.R.L.;

- Primarului municipiului Bistrița;

- Instituției Prefectului – Județul Bistrița-Năsăud.

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,
FILIP ALEXANDRU-TUDOR
CONTRASEMNEAZĂ,
SECRETAR,
GAFTONE FLOARE

Hotararea 28 din 08.02.2022 anexele 1-5 la HCL 28 din 08.02.2022

Text preluat din registrul hotărârilor Consiliului local publicat de Primăria Bistrița; anexele nu sunt reproduse.

Dezbateri, propuneri, voturi