privind aprobarea Studiului de fezabilitate si a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investitii“ Reabilitare si extindere Camin Cultural, localitatea componenta Slatinița, municipiul Bistrita”,

adoptată cu un număr de 13 voturi ”pentru” 2 voturi ”împotrivă” și 4 ”abțineri”, din 19 consilieri prezenți.
Au fost formulate critici cu privire la costurile ale acestui obiectiv de investiții, din partea grupului consilierilor PNL și au fost adresate executivului întrebări legate de fundamentarea acestor costuri. De asemenea a fost solicitată o explicație în legătură cu invocarea în preambulul proiectului a Hotărârii Guvernului nr.28/2008 – de către domnul consilier Mârza Teodor Ioan. A răspuns întrebărilor consilierilor locali, din partea executivului, Doamna Fechete Valentina - Direcția Tehnică.
A fost formulată, de către domnul consilier Moisil Filip, propunerea de reanalizare a indicatorilor tehnico-economici ai proiectului, propunere respinsă la vot de plenul Consiliului local.
Proiectul a fost adoptat în forma prezentată de inițiator.

Textul hotărârii — apasă pentru a-l deschide

ROMÂNIA

JUDEȚUL BISTRIȚA-NĂSĂUD

MUNICIPIUL BISTRIȚA

CONSILIUL LOCAL

HOTĂRÂRE

privind aprobarea Studiului de fezabilitate și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții“ Reabilitare și extindere Cămin Cultural, localitatea componentă Slătinița, municipiul Bistrița”,

Consiliul local al municipiului Bistrița s-a întrunit în ședința ordinară în data de 31.01.2018;

având în vedere:

Expunerea de motive a Primarului municipiului Bistrița nr.5481/22.01.2018;

Raportul comun nr.5473/22.01.2018 al Direcției Tehnice;

Direcției Economice și al Direcției Integrare Europeană;

Studiul de fezabilitate pentru obiectivul de investiții “Reabilitare și extindere Cămin Cultural, localitatea componentă Slătinița, municipiul Bistrița”, elaborat de Societatea UNIDAL GRUP SRL Bistrița;

Raportul favorabil nr.5473/30.01.2018 al Comisiei economice;

Avizul nr.1/22.01.2018 al Consiliului Tehnico-Economic;

în conformitate cu:

prevederile Hotărârii Guvernului României nr.28/2008 privind aprobarea conținutului-cadru al documentației tehnico-economice aferente investițiilor publice, precum și a structurii și metodologiei de elaborare a devizului general pentru obiective de investiții și lucrări de intervenții;

prevederile art.15 alin.(1) lit.”b” din Hotărârea Guvernului României nr.907/2016 privind etapele de elaborare și conținutul-cadru al documentației tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiții finanțate din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare;

prevederile art.44(1) din Legea nr.273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;

în temeiul art.36 alin.(2) lit.”b”, alin.(4) lit.”d”, art.45 alin.(2) și art.126 din Legea administrației publice locale nr.215/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare:

HOTĂRĂȘTE:

ART.1. – Se aprobă Studiul de fezabilitate pentru obiectivul de investiții “Reabilitare și extindere Cămin Cultural, localitatea componentă Slătinița, municipiul Bistrița”, elaborat de Societatea UNIDAL GRUP SRL Bistrița, cu indicatorii tehnico-economici prevăzuți în Anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

ART.2. – Finanțarea obiectivului de investiții prevăzută la art.1 se face din Fondul European de Dezvoltare Regională, bugetul de stat, bugetul local și din alte fonduri legal constituite cu această destinație, potrivit legii.

ART.3. – Primarul municipiului Bistrița prin Direcția Tehnică și Direcția Economică, Direcția Integrare Europeană va duce la îndeplinire prezenta hotărâre.

ART.4. – Prezenta hotărâre a fost adoptată de Consiliul local al municipiului Bistrița în ședința ordinară cu respectarea art.45 alin.(2) din Legea nr.215/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, respectiv cu un număr de 13 voturi ”pentru”, 2 voturi “împotrivă” și 4 ”abțineri”, din 19 consilieri prezenți.

ART.5. – Secretarul municipiului prin Compartimentul pregătire documente, contencios va comunica prezenta hotărâre:

- Direcției Tehnice ;

- Direcției Economice;

- Direcției Patrimoniu ;

- Direcției Integrare Europeană ;

- Primarului municipiului Bistrița;

- Instituției Prefectului – Județul Bistrița Năsăud.

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,
BRIA DUMITRU ALEXANDRU
CONTRASEMNEAZĂ,
SECRETARUL MUNICIPIULUI,
GAFTONE FLOARE

Nr. 5
din 31.01.2018

Text preluat din registrul hotărârilor Consiliului local publicat de Primăria Bistrița (în registru textul apare fără ă, ș, ț; diacriticele au fost refăcute automat); anexele nu sunt reproduse.

Dezbateri, propuneri, voturi