H O T Ă R Â R E
pentru modificarea Hotărârii nr.52/27.03.2020 a Consiliului local al municipiului Bistrița privind aprobarea închirierii prin licitație publică a terenului proprietate publică a municipiului Bistrița, situat în municipiului Bistrița, localitatea componentă Unirea, str.Aerodromului nr.33, în vederea întreținerii și exploatării
Consiliul local al municipiului Bistrița, întrunit în ședință ordinară în data de 30.06.2020;
având în vedere: contractul de închiriere nr.20/29/E/11.06.2020 încheiat între Municipiul Bistrița și Cîrcu M. Ioan Întreprindere Individuală; contractul de închiriere nr.21/30/E/11.06.2020 încheiat între Municipiul Bistrița și Nechiti Marius Bogdan Persoană Fizică Autorizată; contractul de închiriere nr.22/31/E/11.06.2020 încheiat între Municipiul Bistrița și Nechiti Ioan; contractul de închiriere nr.23/32/E/11.06.2020 încheiat între Municipiul Bistrița și Halostă Tiberiu-Ioan; contractul de închiriere nr.24/33/E/11.06.2020 încheiat între Municipiul Bistrița și Cîrjă Ioan Sorin Persoană Fizică Autorizată; contractul de închiriere nr.25/34/E/11.06.2020 încheiat între Municipiul Bistrița și Cîrcu Macedon Vasile Persoană Fizică Autorizată; contractul de închiriere nr.26/35/E/11.06.2020 încheiat între Municipiul Bistrița și Rus Natu Întreprindere Individuală; Referatul de aprobare nr.41174/22.06.2020 al Primarului municipiului Bistrița; Raportul comun nr.41175/22.06.2020 al Serviciului public municipal Direcția Patrimoniu și al Direcției Administrație Publică, Juridic; Avizul favorabil nr.41175/29.06.2020 al Comisiilor reunite de specialitate ale Consiliului local al municipiului Bistrița; având în vedere: prevederile Hotărârii Consiliului local al municipiului Bistrița nr.23/13.02.2020 privind aprobarea documentațiilor de atribuire prin licitație publică a contractelor pentru concesionarea, închirierea și vânzarea bunurilor proprietate publică sau privată a municipiului Bistrița; prevederile Hotărârii Consiliului local al municipiului Bistrița nr.52/27.03.2020 privind aprobarea închirierii prin licitație publică a terenului proprietate publică a municipiului Bistrița, situat în municipiului Bistrița, localitatea componentă Unirea, str.Aerodromului nr.33, în vederea întreținerii și exploatării; în conformitate cu: prevederile art.858 și următoarele, precum și art.1777 și următoarele din Noul Cod civil;
în temeiul art.87 alin.(5), art.108 lit.”c”, art.129 alin.(2) lit.”c”, alin.(6) lit.”a”, art.139 alin.(3) lit.”g”, art.286 alin.(4), art.297 alin.(1) lit.”c”, art.332 și următoarele din Ordonanța de urgență a Guvernului României nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
H O T Ă R Ă Ș T E :
ART.I. – Art.1 alineatul 1 la Hotărârea Consiliului local al municipiului Bistrița nr.52/27.03.2020 privind aprobarea închirierii prin licitație publică a terenului proprietate publică a municipiului Bistrița, situat în municipiului Bistrița, localitatea componentă Unirea, str.Aerodromului nr.33, în vederea întreținerii și exploatării, se modifică și va avea următorul cuprins:
„ART.1. – (1) Se aprobă închirierea prin licitație publică a terenului în suprafață de 116,5 ha, identificat în CF Bistrița nr.85167, nr. cadastral 85167, proprietate publică a municipiului Bistrița, situat în municipiului Bistrița, localitatea componentă Unirea, str.Aerodromului nr.33, în vederea întreținerii și exploatării în scop agricol - pășunat, pentru o perioadă de 3 ani”.
ART.II. – Contractele de închiriere nr.20/29/E/11.06.2020, nr.21/30/E/11.06.2020, nr.22/31/E/11.06.2020, nr.23/32/E/11.06.2020, nr.24/33/E/11.06.2020, nr.25/34/E/11.06.2020 și nr.26/35/E/11.06.2020, se vor modifica în mod corepunzător prin act adițional.
ART.III. – Celelalte prevederi ale Hotărârii Consiliului Local al municipiului Bistrița nr.52/27.03.2020 rămân nemodificate.
ART.IV. – Primarul municipiului Bistrița, prin Serviciul public municipal “Direcția Patrimoniu” și Direcția Administrație Publică, Juridic, va aduce la îndeplinire prezenta hotărâre.
ART.V. – Prezenta hotărâre a fost adoptată de către Consiliul local al municipiului Bistrița în ședință ordinară, cu respectarea prevederilor art.139 alin.(3) lit.”g” din Ordonanța de urgență a Guvernului României nr.57/2019 privind Codul Administrativ, respectiv cu un număr de 18 voturi ”pentru” și 2 „abțineri”.
ART.VI. – Secretarul General al municipiului Bistrița, prin Compartimentul Pregătire Documente, Contencios, va comunica prezenta hotărâre prin mijloace electronice:
- Serviciului public municipal “Direcția Patrimoniu”;
- Direcției Administrație Publică, Juridic;
- Direcției Economice;
- Direcției Educație, Turism;
- Primarului municipiului Bistrița;
- Instituției Prefectului – Județul Bistrița-Năsăud.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,
TABĂRĂ CAMELIA
CONTRASEMNEAZĂ,
SECRETAR,
GAFTONE FLOARE
Bistrița, la 30 IUNIE 2020 Nr. 94 MV/ȚG/SA.ex.4.