privind definitivarea înscrierii în domeniul public al Municipiului Bistrița a imobilului-teren situat în localitatea componentă Viișoara nr. 1G, înscris în CF Bistrița nr. 78248 și stabilirea situației juridice a obiectivului de investiții „Capelă mortuară” edificat pe acesta de către Municipiul Bistrița.

Hotărârea a fost adoptată cu 20 de voturi „pentru”, în forma prezentată de inițiator.

Face parte din: Cimitirul municipal

Textul hotărârii — apasă pentru a-l deschide

H O T Ă R Â R E

privind definitivarea înscrierii în domeniul public al Municipiului Bistrița a imobiluluiteren situat în localitatea componentă Viișoara nr.1G, înscris în CF Bistrița nr.78248 și stabilirea situației juridice a obiectivului de investiții ”Capelă mortuară” edificat pe acesta de către Municipiul Bistrița

Consiliul local al municipiului Bistrița, întrunit în ședință ordinară, în data de 30.04.2020;

având în vedere: adresa nr.76124/27.09.2019 a Direcției Tehnice – Serviciul Investiții Clădiri; adresa nr.23013/30.03.2020 a Serviciului Cadastru și Revendicări Imobiliare din cadrul Primăriei municipiului Bistrița și documentația cadastrală de actualizare date imobil aferentă; autorizația de construire nr.759/23.07.2018 eliberată de Primăria municipiului Bistrița pentru lucrarea ”Capelă mortuară – municipiul Bistrița, localitatea componentă Viișoara”; procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr.63504/14.08.2019 privind obiectivul ”Capelă mortuară, localitatea componentă Viișoara”; Referatul de aprobare nr.26524/16.04.2020 al Primarului municipiului Bistrița; Raportul comun nr.26529/16.04.2020 al Serviciului public municipal “Direcția Patrimoniu” și al Direcției Administrație Publică, Juridic; Avizul favorabil nr.26529/29.04.2020 al Comisiilor reunite de specialitate ale Consiliului local al municipiului Bistrița; prevederile Hotărârii Consiliului local al municipiului Bistrița nr.100/14.07.2016 privind înscrierea provizorie în evidențele de carte funciară a unor bunuri imobile în proprietatea publică a Municipiului Bistrița; prevederile Hotărârii Consiliului local al municipiului Bistrița nr.120/31.08.2017 privind aprobarea studiilor de fezabilitate pentru două obiective de investiții cu destinația de Capelă mortuară în localitățile componente Viișoara și Sărata, municipiul Bistrița; prevederile Legii nr.102/2014 privind cimitirele, crematoriile umane și serviciile funerare, cu modificările și completările ulterioare; prevederile art.858 și următoarele, art.876 și următoarele din Legea nr.287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările și completările ulterioare; în conformitate cu: prevederile Legii nr.7/1996 a cadastrului și publicității imobiliare, republicată, cu modificările și completările ulterioare; prevederile Ordinului Directorului General al Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară nr.700/2014 privind aprobarea Regulamentului de avizare, recepție și înscriere în evidențele de cadastru și carte funciară, cu modificările și completările ulterioare; în temeiul art.129 alin.(1), alin.(2) lit.”c”,”d”, alin.(6) lit.”a”, alin.(7) lit.”p”, art.139 alin.(3) lit.”g”, art.286 alin.(4), art.287 lit.”b”, art.296 alin.(2) din Ordonanța de urgență a Guvernului României nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

H O T Ă R Ă Ș T E :

ART.1. – (1) Se aprobă înscrierea definitivă în proprietatea publică a Municipiului Bistrița a imobilului-teren în suprafață de 11.885 mp, situat în localitatea componentă Viișoara nr.1G, înscris în CF Bistrița nr.78248, nr. cadastral 78248, având destinația de cimitir comunal, bun de uz și interes public local, conform prevederilor art.286 alin.(4) din Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare.

(2) Se atestă apartenența la domeniul public al Municipiului Bistrița a imobilului-construcție în suprafață construită de 99 mp, situat în municipiul Bistrița, localitatea componentă Viișoara nr.1G, edificat pe terenul identificat în CF Bistrița nr.78248 nr. cadastral 78248, având destinația de ”Capelă mortuară”, bun de uz și interes public local, având elementele de identificare conform documentației cadastrale întocmită de către Șugar Vasile Florin – persoană fizică autorizată de ANCPI să execute lucrări de cadastru, geodezie și cartografie, din cadrul Serviciului Cadastru și Revendicări Imobiliare al Primăriei municipiului Bistrița, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

ART.2. – Prezenta hotărâre constituie titlu necesar pentru actualizarea datelor imobilului-teren și înscrierea imobilului-construcție în evidențele de carte funciară conform prevederilor art.1 alin.(1) și alin.(2).

ART.3. – După finalizarea formalităților de publicitate și carte funciară, imobilul construcție și teren, va fi înscris în Inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al Municipiului Bistrița, conform prevederilor legale.

ART.4. – Primarul municipiului Bistrița, prin Direcția Administrație Publică, Juridic, Serviciul public municipal „Direcția Patrimoniu” și Direcția Servicii Publice va aduce la îndeplinire prezenta hotărâre.

ART.5. – Prezenta hotărâre a fost adoptată de Consiliul local al municipiului Bistrița în ședință ordinară, cu respectarea prevederilor art.139 alin.(3) lit.”g” din Codul administrativ, respectiv cu un număr de 20 voturi “pentru”.

ART.6. – Secretarul General al municipiului Bistrița, prin Compartimentul Pregătire Documente, Contencios, va comunica prezenta hotărâre prin mijloace electronice:

- Serviciului public municipal “Direcția Patrimoniu”; - Direcției Administrație Publică, Juridic; - Direcției Servicii Publice; - Direcției Tehnice; - Primarului Municipiului Bistrița; - Instituției Prefectului – Județul Bistrița-Năsăud.

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,
BRIA DUMITRU ALEXANDRU
CONTRASEMNEAZĂ,
SECRETAR,
GAFTONE FLOARE

Bistrița, la 30 APRILIE 2020 Nr. 70 AI/SA.ex.4.

Text preluat din registrul hotărârilor Consiliului local publicat de Primăria Bistrița; anexele nu sunt reproduse.

Dezbateri, propuneri, voturi


Inițiatori
Intervenții Nu au fost intervenții la acest proiect.
Propuneri Nu au fost propuneri la acest proiect.
Voturi „împotrivă" Niciun vot „împotrivă"
Abțineri Nicio abținere
Vot ne-exprimat