privind aprobarea Regulamentului de instituire și administrare a taxei speciale de salubrizare în municipiul Bistrița și instituirea taxei speciale de salubrizare pentru anul 2020.

Hotărârea a fost adoptată cu 12 voturi „pentru” și 7 voturi ”împotrivă” din 19 consilieri prezenți, fără propuneri sau alte intervenții la acest punct al ordinii de zi, în forma prezentată de inițiator.

Face parte din: Salubrizarea orașului

Textul hotărârii — apasă pentru a-l deschide

ROMÂNIA

JUDEȚUL BISTRIȚA-NĂSĂUD

MUNICIPIUL BISTRIȚA

CONSILIUL LOCAL

HOTĂRÂRE

privind aprobarea Regulamentului de instituire și administrare a taxei speciale de salubrizare în municipiul Bistrița și instituirea taxei speciale de salubrizare pentru anul 2020.

Consiliul Local al municipiului Bistrița, întrunit în ședința extraordinară în data de 23.12.2019;

având în vedere:

Referatul de aprobare nr. 88575/11.11.2019 al Primarului municipiului Bistrița;

Raportul comun nr. 88577/11.11.2019 al Direcției Economice, al Direcției Servicii Publice și al Direcției Administraie Publică;

Juridic, completat prin Raportul comun nr.99639/18.12.2019 al Direcției Economice, al Direcției Servicii Publice și al Direcției Administraie Publică;

Juridic;

Hotărârea Adunarea Generală a Asociaiei de Dezvoltare Intercomunitară pentru Gestionarea Integrată a Deeurilor Municipale în judeul Bistrița-Năsăud nr. 20/22.10.2019 privind aprobarea Regulamentul-cadru de instituire și administrare a taxei speciale de salubrizare în județul Bistrița-Năsăud;

Adresele Asociaiei de Dezvoltare Intercomunitară pentru Gestionarea Integrată a Deeurilor Municipale în judeul Bistrița-Năsăud nr.1254/01.11.2019 și nr.1418/29.11.2019;

Avizul favorabil nr. 99639/23.12.2019 al Comisiilor de specialitate reunite ale Consiliului local al municipiului Bistria;

Anunțul nr. 88960/11.11.2019 privind aducerea la cunoțina publică a proiectului de hotărâre;

Procesul-verbal de afișare nr.88960/11.11.2019;

Procesul-verbal de afișare nr.99780/18.12.2019;

în conformitate cu:

prevederile art. 8, alin. (3), lit. j) și art. 42, alin. (1), lit c) din Legea nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilități publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

prevederile art. 6, alin. (1), lit. k) și art. 25-27 din Legea nr. 101/2006 a serviciului de salubrizare a localităților, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

prevederile art. 17, alin. (1) și art. 21, alin. (1) din Legea nr. 211/2011 privind regimul deșeurilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

prevederile art. 30 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale cu modificările și completările ulterioare;

prevederile art. 454, lit. g) și art. 484 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare;

prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare;

prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările i completările ulterioare;

prevederile Ordinului nr.578/2006 al ministrului mediului și gospodăririi apelor pentru aprobarea Metodologiei de calcul al contribuțiilor și taxelor datorate la Fondul pentru mediu, cu modificările i completările ulterioare;

prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 198/2005, actualizată, privind constituirea, alimentarea și utilizarea Fondului de intretinere, inlocuire și dezvoltare pentru proiectele de dezvoltare a infrastructurii serviciilor publice care beneficiază de asistena financiară nerambursabilă din partea Uniunii Europene, cu modificările i completările ulterioare;

prevederile Legii nr. 52/2003, privind transparența decizională în administrația publică, republicată;

în temeiul art. 129 alin.2, lit. d), alin. 4, lit. c), cu art.139, alin.3, lit. c) i art.196, alin.(1), lit. a din Ordonana de urgena a Guvernului României nr. 57/2019 privind Codul administrative, cu modificările i completările ulterioare:

HOTĂRĂȘTE:

ART.1. Se aprobă Regulamentul de instituire și administrare a taxei speciale de salubrizare în municipiul Bistria, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

ART.2. Se stabilete cuantumul taxei speciale de salubrizare pentru anul 2020, pentru fiecare categorie distinctă de utilizatori, inclusiv cota aferentă contribuțiilor legale la Fondul de Mediu, după cum urmează:

a) taxa utilizatori casnici din mediul urban: 11,5 lei/pers/luna;

b) taxa utilizatori non-casnici: 474 lei/tonă.

ART.3. Taxa specială de salubrizare instituită conform art. 1 și 2 se face venit la bugetul local al municipiului Bistria.

ART.4. La data intrării în vigoare a prevederilor prezentei hotărâri se abrogă următoarele:

Hotărârea nr.148/01.09.2016 a Consiliului Local al municipiului Bistrița privind aprobarea instituirii taxei speciale de salubrizare și aprobarea Regulamentului de instituire și administrare a taxei speciale de salubrizare în municipiul Bistrița, pentru persoanele fizice, cu modificările și completările ulterioare;

art. 14 și anexa nr. 10 din Hotărârea nr.74/25.04.2019 a Consiliului Local al municipiului Bistria privind stabilirea taxelor speciale datorate de persoanele fizice și juridice din municipiul Bistria în anul 2020.

ART.5. - (1) Prezenta hotărâre vă fi afiață la sediul Primăriei municipiului Bistria – Str. Gheorghe Șincai, nr. 2 i la sediul Direciei Economice - Venituri – str. Al. Odobescu nr.17 și publicată pe pagina de internet a instituiei -www.primariabistrita.ro.

(2) - Orice persoană interesată poate face contestăie împotrivă prezentei hotărâri în termen de 15 zile de la data afiarii sau a publicării acesteia. Contestăia se depune la registratură Primăriei municipiului Bistria.

ART.6. – Prezenta Hotărâre intră în vigoare începând cu data de 01 ianuarie 2020.

ART.7. Primarul municipiului Bistria prin Direcia Economică și Direcia Servicii Publice, vă aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.

ART.8. Prezenta hotărâre a fost adoptată de Consiliul local al municipiului Bistrița în ședința extraordinară cu respectarea art.139, alin.3, lit.c), din Ordonana de urgena a Guvernului României nr. 57/2019 privind Codul administrative, respectiv cu un număr de 12 voturi „pentru”,7 voturi „împotrivă” din 19 consilieri prezenți.

ART.9. Secretarul General al municipiului Bistria, prin Compartimentul Pregătire Documente, Contencios va comunica prezenta hotărâre:

- Direciei Economice;

- Direciei Administraie Publică Juridic;

- Direciei Servicii Publice Bistria;

- Asociaiei de Dezvoltare Intercomunitară pentru Gestionarea Integrată a Deeurilor Municipale în judeul Bistria-Năsăud;

- Primarului municipiului Bistria;

- Instituiei Prefectului - judeului Bistria-Năsăud.

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,
KOZUK ANDREI IOAN
CONTRASEMNEAZĂ,
PENTRU SECRETAR GENERAL DIRECTOR EXECUTIV,
CINCEA DUMITRU MATEI

Nr. 219
din 23.12.2019

Text preluat din registrul hotărârilor Consiliului local publicat de Primăria Bistrița (în registru textul apare fără ă, ș, ț; diacriticele au fost refăcute automat); anexele nu sunt reproduse.

Dezbateri, propuneri, voturi


Inițiatori
Intervenții Nu au fost intervenții la acest proiect.
Propuneri Nu au fost propuneri la acest proiect.
Voturi „împotrivă"
Abțineri Nicio abținere
Vot ne-exprimat Au votat toți consilierii prezenți la ședință.
Consilieri absenți