privind revocarea Hotărârii Consiliului local al municipiului Bistrița nr.99/23.07.2015 privind instituirea taxei speciale de deratizare, dezinsecție și dezinfecție si stabilirea cuantumului acesteia pentru condominiile din municipiul Bistrița.

Proiectul de hotărâre cuprinde 4 articole și se adoptă cu votul majorității consilierilor în funcție. Nefiind propuneri de modificare a proiectului de hotărâre, președintele de ședință îl supune la vot și se adoptă cu 18 voturi „pentru”.

Textul hotărârii — apasă pentru a-l deschide

ROMÂNIA

JUDEȚUL BISTRIȚA-NĂSĂUD

MUNICIPIUL BISTRIȚA

CONSILIUL LOCAL

HOTĂRÂRE

privind revocarea Hotărârii Consiliului local al municipiului Bistrița nr.99/23.07.2015 privind instituirea taxei speciale de deratizare, dezinsecție și dezinfecție și stabilirea cuantumului acesteia pentru condominiile din municipiul Bistrița.

Consiliul local al municipiului Bistrița, întrunit în ședința ordinară în data de 26.11.2015;

având în vedere:

expunerea de motive nr.87594/29.10.2015 a Primarului municipiului Bistrița, raportul comun nr.87594/29.10.2015 al Direcției Administrație Publică;

Juridic și al Direcției Economice, plângerea prealabilă înregistrată cu nr.II D 14.023 din 20.08.2015 prin care Instituția Prefectului – Județul Bistrița-Năsăud a solicitat reanalizarea Hotărârii Consiliului local al municipiului Bistrița nr.99/23.07.2015, adresa nr.68.288/23.09.2015 a Consiliului local al municipiului Bistrița prin care s-a comunicat Instituției Prefectului – Județul Bistrița-Năsăud faptul că în ședința ordinară din data de 17.09.2015, consilierii locali s-au pronunțat cu un număr de 14 voturi “pentru” în sensul însușirii punctului de vedere formulat de către Instituția Prefectului – Județul Bistrița-Năsăud în plângerea prealabilă, adresa nr.II D 17655 din 26.10.2015 a Instituției Prefectului – Județul Bistrița-Năsăud;

Raportul favorabil nr.87594/24.11.2015 al Comisiei economice;

Raportul favorabil nr.87594/25.11.2015 al Comisiei juridice și administrație publică locală;

în conformitate cu:

prevederile Legii contenciosului administrativ nr.554/2004, cu modificările și completările ulterioare;

prevederile Ordonanței Guvernului României nr.35/2002 pentru aprobarea Regulamentului-cadru de organizare și funcționare a consiliilor locale, cu modificările și completările ulterioare;

în temeiul art.36 alin.(1) și alin.(9), art.45 alin.(2) lit.”c” din Legea administrației publice locale nr.215/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare:

HOTĂRĂȘTE:

ART.1. – Se revocă Hotărârea Consiliului local al municipiului Bistrița nr.99/23.07.2015 privind instituirea taxei speciale de deratizare, dezinsecție și dezinfecție și stabilirea cuantumului acesteia pentru condominiile din municipiul Bistrița.

ART.2. – Primarul municipiului Bistrița, prin Direcția Economică și Direcția Administrație Publică, Juridic, vă aduce la îndeplinire prezenta hotărâre.

ART.3. – Prezenta hotărâre a fost adoptată de Consiliul local al municipiului Bistrița în ședința ordinară din data de 26.11.2015 cu respectarea art.45 alin.(2) lit.„c” din Legea administrației publice locale nr.215/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, respectiv cu un număr de 18 voturi “pentru” din 18 consilieri prezenți.

ART.4. – Compartimentul pregătire documente, contencios va comunica prezenta hotărâre:

- Direcției Economice;

- Direcției Administrație Publică, Juridic;

- Primarului municipiului Bistrița

- Instituției Prefectului – Județul Bistrița-Năsăud.

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,
KOZUK ANDREI IOAN
CONTRASEMNEAZĂ,
SECRETARUL MUNICIPIULUI,
GAFTONE FLOARE

Nr. 150
din 26.11.2015

Text preluat din registrul hotărârilor Consiliului local publicat de Primăria Bistrița (în registru textul apare fără ă, ș, ț; diacriticele au fost refăcute automat); anexele nu sunt reproduse.

Dezbateri, propuneri, voturi


Inițiatori
Intervenții Nu au fost intervenții la acest proiect.
Propuneri Nu au fost propuneri la acest proiect.
Voturi „împotrivă" Niciun vot „împotrivă"
Abțineri Nicio abținere
Vot ne-exprimat