privind încetarea de drept a mandatului de consilier local al domnului Toniuc Alexandru Marian.

Hotărârea a fost adoptată cu 16 voturi „pentru” și o abținere, vot secret.

Prin hotărâre Consiliul local al municipiului Bistrița a luat act de încetarea de drept a mandatului de consilier al domnului Toniuc Alexandru Marian, ca urmare a demisiei și se declară vacant locul acestuia în Consiliul local al municipiului Bistrița.


Domnul consilier Toniuc Alexandru Marian:

Înainte de discuții și vot, vreau la modul formal, să îmi prezint în fața consiliului demisia din funcția de consilier, din motive politice, personale și profesionale, și trebuie să spun că a fost o onoare pentru mine să pot reprezenta cetățenii municipiului Bistrița în consiliu, a fost o onoare pentru mine să stau la masă cu dumneavoastră și mi-a făcut plăcere fiecare minut din timpul petrecut aici. Îmi cer scuze dacă intervențiile mele au fost, câteodată, prea lungi și vă mulțumesc tuturor pentru activitatea comună. Vă mulțumesc!


Domnul consilier Rus Constantin - președintele de ședință:

Vă rog să-mi permiteți, domnule consilier, pentru că vă cunosc de multă vreme, pentru că ați activat în calitate de membru al consiliului local, reprezentant al consiliului local și-n Consiliul de Administrație al Colegiului Național „Liviu Rebreanu”, sper să fiu în asentimentul colegilor din grupul politic din care fac parte, să vă felicit sincer pentru contribuțiile pe care le-ați avut în consiliul local, pentru activitatea pe care ați derulat-o, chiar dacă nu întotdeauna ne-am înțeles perfect sau foarte bine, cred că se pierde un consilier important. Vreau să mă conving că cel ce urmează după dumneavoastră va fi la fel de activ precum ați fost dumneavoastră. Sincere felicitări și succes în activitățile pe care urmează să le derulați!

Domnule consilier Toniuc, cu regret trebuie să vă spunem că nu mai faceți parte din Consiliul local al municipiului Bistrița, dar cred că amendamente - intervențiile dumneavoastră rămân înscrise și vor putea fi oricând consultate de noi și de alții. Mulțumim pentru întreaga activitate și vă dorim succes acolo unde veți activa în continuare. Mulțumesc!


Domnul consilier Tuță Gheorghe: - liderul grupului de consilieri PNL

sigur că în situații de tipul acesta, dincolo de formalism, de faptul că trei ani de zile te-ai regăsit în jurul aceleiași mese și ai participat la dezbaterea problemelor comune ale municipiului, cred că este firesc să spunem câteva cuvinte, să exprimăm câteva gânduri. Am reprezentat și reprezint un grup de consilieri, cel mai numeros grup de consilieri din consiliul municipal și acum, dacă stau să mă gândesc, deși, să zic, în ultima perioadă relațiile de natură nu politică, și mai ales de colaborare, aici n-am mai fost poate atât de intense cum au fost în ultimii doi ani cu domnul Toniuc, totuși eu țin să evidențiez dedicația pe care a avut-o vis-á-vis de toate problemele care s-au dezbătut aici. Mie îmi pare rău că la un moment dat, și mă refer mai ales de după alegerile prezidențiale până în ultima vreme, că nu am reușit să rămânem totuși pe niște poziții care erau legate de programele noastre, de zonele noastre pe care le-am identificat comune, modul cum se manifesta și cum s-a manifestat ca și consilier și ca om în spațiul public, mă făcea să mă gândesc că își dorește să aibă o viață lungă nu numai în consiliul local și la nivelul administrației, vorbesc în politică, dar ceea ce sigur, domnia sa a spus că a ales o altă direcție - locul de muncă nu-l desparte atât de mult de municipiul Bistrița, și mă gândesc și de noi, încât să nu ne mai intersectăm și eu sper să ne intersectăm pe proiecte importante de dezvoltare. Eu îi mulțumesc pentru colaborare și sigur, cred că a înțeles, și în acele momente în care poate discuțiile au fost mai tensionate, că nu erau chestiune particulare sau personale și erau chestiuni izvorâre din susținerea punctelor de vedere. Îi doresc succes și sper într-o colaborare în continuare cu grupul de consilieri ecologiști, cu noul coleg care va intra astăzi în consiliul local, bazată pe temele comune ale orașului și pe interesele cetățenilor.


Domnul consilier Antal Attila:

domnule Toniuc sincer, îmi pare foarte bine că v-am cunoscut și am cunoscut omul care sunteți și vă doresc succes în tot ceea ce veți face în continuare!

Textul hotărârii — apasă pentru a-l deschide

ROMÂNIA

JUDEȚUL BISTRIȚA-NĂSĂUD

MUNICIPIUL BISTRIȚA

CONSILIUL LOCAL

HOTĂRÂRE

privind încetarea de drept a mandatului de consilier local al domnului Toniuc Alexandru Marian.

Consiliul local al municipiului Bistrița, întrunit în ședința ordinară în data de 23.07.2015;

având în vedere:

Demisia domnului Toniuc Alexandru Marian, înregistrată la Primăria municipiului Bistrița cu nr.56.100/13.07.2015;

Referatul nr.56.681/15.07.2015 al Primarului și Secretarului municipiului Bistrița;

prevederile Hotărârii nr.66/28.06.2012 privind constituirea Consiliului local al municipiului Bistrița;

în conformitate cu:

prevederile art.95 alin.(2) lit.„a”, art.102 și art.103 din Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului local al municipiului Bistrița aprobat prin Hotărârea nr.250/26.11.2009 a Consiliului local al municipiului Bistrița;

prevederile art.9 alin.(2) lit.„a”, alin.(3), art.10 și art.12 din Legea nr.393/2004 privind Statutul aleșilor locali, cu modificările ulterioare;

în temeiul dispozițiilor art.45 alin.(1) și alin.(5) din Legea administrației publice locale nr.215/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare:

HOTĂRĂȘTE:

ART.1. – Se ia act de încetarea de drept a mandatului de consilier al domnului Toniuc Alexandru Marian, că urmare a demisiei și se declară vacant locul acestuia în Consiliul local al municipiului Bistrița.

ART.2. – Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Secretarul municipiului Bistrița.

ART.3. – Prezenta hotărâre a fost adoptată de Consiliul local al municipiului Bistrița în ședința ordinară, cu respectarea art.45 alin.1 și alin.5 din Legea administrației publice locale nr.215/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu un număr de 16 voturi „pentru” și 1 „abținere” din 17 consilieri prezenți.

- 2 -

ART.4. – Compartimentul pregătire documente, contencios va comunica prezenta hotărâre:

- Domnului Toniuc Alexandru Marian, cu domiciliul în municipiul Bistrița, str.Arțarilor nr.38, sc.B, ap.31;

- Partidului Ecologist Român, Filiala Bistrița-Năsăud, str.Gheorghe Șincai nr.16;

- Biroului resurse umane și organizare;

- Primarului municipiului Bistrița;

- Instituției Prefectului – Județul Bistrița-Năsăud.

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,
RUS CONSTANTIN
CONTRASEMNEAZĂ,
SECRETARUL MUNICIPIULUI,
GAFTONE FLOARE

Nr. 101
din 23.07.2015

Text preluat din registrul hotărârilor Consiliului local publicat de Primăria Bistrița (în registru textul apare fără ă, ș, ț; diacriticele au fost refăcute automat); anexele nu sunt reproduse.

Dezbateri, propuneri, voturi


Inițiatori Fără inițiator
Intervenții
Propuneri Nu au fost propuneri la acest proiect.
Voturi Procesul-verbal nu consemnează nominal cine cum a votat; cifrele votului sunt în descrierea de mai sus.