privind înființarea instituției publice de interes local Poliția locală a municipiului Bistrița.

Hotărârea a fost adoptată cu 15 voturi „pentru”, în forma prezentată de inițiator..

Potrivit art. 3 și 4 din Legea nr. 155/2010 a poliției locale, la municipiul unde este înființată Poliția Comunitară conform prevederilor Legii nr. 371/2004 privind înființarea, organizarea și funcționarea Poliției Comunitare, cu modificările și completările ulterioare, aceasta se reorganizează ca structură de poliție locală prin hotărâre a autorității deliberative a administrației publice locale, ca un compartiment funcțional în cadrul aparatului de specialitate al primarului sau ca instituție publică de interes local, cu personalitate juridică.

Modul de organizare, structura funcțională, statul de funcții, numărul de posturi și categoriile de personal încadrat, normele de înzestrare și consum de materiale ale poliției locale, se stabilesc prin regulamentul de organizare și funcționare elaborat pe baza Regulamentului-cadru de organizare și funcționare a poliției locale.

Prin această hotărâre s-au aprobat:

  • înființarea Poliției locale a municipiului Bistrița, instituție publică de interes local, cu personalitate juridică, prin reorganizarea Poliției comunitare a municipiului Bistrița;
  • sediul Poliției locale a municipiului Bistrița va fi în municipiul Bistrița, Piața Centrală, nr. 2, urmând a se încheia pentru acesta un contract de comodat pe o perioadă de 5 ani;
  • Organigrama, Statul de funcții și Regulamentul de organizare și funcționare ale Poliției locale a municipiului Bistrița, conform Anexelor nr. 1-3 care fac parte integrantă din prezenta hotărâre;
  • preluarea întregului patrimoniu al Poliției comunitare a municipiului Bistrița, de către Poliția locală a municipiului Bistrița;
  • bunurile care vor constitui patrimoniul Poliției locale a municipiului Bistrița, precum și cele care vor fi transmise acesteia în administrare pe bază de contract de administrare, se vor stabili și aproba de către Consiliul Local al municipiului Bistrița prin hotărâre și vor fi supuse inventarierii, potrivit legii;
  • predarea-primirea bunurilor se va face în termen de maxim 30 de zile, pe bază de inventar de predare-primire;
  • Poliția locală a municipiului Bistrița va face demersurile legale în vederea autorizării și înregistrării fiscale, potrivit legii.
  • funcționarii publici și personalul contractual de la Poliția comunitară a municipiului Bistrița se preiau la instituția publică nou creată, conform legii, cu excepția personalului care va fi disponibilizat potrivit art. 65(1) din Legea nr. 53/2003 - Codul Muncii, cu modificările și completările ulterioare.
Textul hotărârii — apasă pentru a-l deschide

ROMÂNIA

JUDEȚUL BISTRIȚA-NĂSĂUD

MUNICIPIUL BISTRIȚA

CONSILIUL LOCAL

HOTĂRÂRE

privind înființarea instituției publice de interes local Poliția locală a municipiului Bistrița.

Consiliul local al municipiului Bistrița, întrunit în ședință ordinară, în data de 31.01.2011;

având în vedere:

Expunerea de motive nr.2843/14.01.2011 a Primarului municipiului Bistrița;

Raportul nr.2843/14.01.2011 al Biroului resurse umane și organizare;

Avizul favorabil nr.871.905/28.01.2011 al Agenției Naționale a Funcționarilor Publici;

Raportul favorabil nr. 2843/24.01.2011 al Comisiei economice;

Raportul favorabil nr. 2843/25.01.2011 al Comisiei juridice și administrație publică locală;

prevederile Hotărârii nr.102/29.07.2010 a Consiliului local al municipiului Bistrița privind aprobarea Organigramei și a Statului de funcții ale aparatului de specialitate al Primarului municipiului Bistrița și ale serviciilor publice de interes local;

în conformitate cu:

prevederile art.2, art.107 și art.111 din Legea nr.188/1999, privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

prevederile art.65, alin.1 din Legea nr.53/2003 - Codul Muncii, cu modificările și completările ulterioare;

prevederile Legii nr.155/2010;

Legea poliției locale;

prevederile Hotărârii Guvernului României nr.1332/2010 privind aprobarea Regulamentului-cadru de organizare și funcționare a poliției locale;

prevederile Standardului 16 și Standardului 17 din Ordinul nr.946/2005 al ministrului finanțelor publice, pentru aprobarea Codului controlului intern, cuprinzând standardele de management/control intern la entitățile publice și pentru dezvoltarea sistemelor de control managerial, cu modificările ulterioare;

prevederile art. III din Ordonanța de urgență nr.63/2010 a Guvernului României, pentru modificarea și completarea Legii nr.273/2006 privind finanțele publice locale, precum și pentru stabilirea unor măsuri financiare:

în temeiul art.36 alin.2 lit.”a”, alin. 3 lit.”b” și art.45 alin 1 din Legea administrației publice locale nr.215/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare:

HOTĂRĂȘTE:

ART.1. - Se aprobă înființarea Poliției locale a municipiului Bistrița, instituție publică de interes local, cu personalitate juridică, prin reorganizarea Poliției comunitare a municipiului Bistrița.

ART.2. –Sediul Poliției locale a municipiului Bistrița va fi în municipiul Bistrița, P-ța Centrală nr.2, urmând a se încheia pentru acesta un contract de comodat pe o perioadă de 5 ani.

ART.3. – Se aprobă Organigrama, Statul de funcții și Regulamentul de Organizare și Funcționare ale Poliției locale a municipiului Bistrița, conform Anexelor nr.1-3, care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

ART.4.(1) - Poliția locală a municipiului Bistrița va prelua tot patrimoniul Poliției comunitare a municipiului Bistrița

(2) – Bunurile care vor constitui patrimoniul Poliției locale a municipiului Bistrița, precum și cele care vor fi transmise acesteia în administrare pe baza de contract de administrare, se vor stabili și aprobă de către Consiliul local al municipiului Bistrița prin hotărâre și vor fi supuse inventarierii, potrivit legii.

(3) - Predarea-primirea bunurilor menționate la alin.2 se va face în termen de maxim 30 de zile, pe baza de inventar de predare-primire

(4) – În vederea elaborării documentelor prevăzute la alin.2 și alin.3 din prezenta hotărâre se constituie o comisie a cărei componentă se va stabili de Primarul municipiului Bistrița prin dispoziție.

ART.5. – Poliția locală a municipiului Bistrița va face demersurile legale în vederea autorizării și înregistrării fiscale, potrivit legii.

ART.6. – Funcționarii publici și personalul contractual de la Poliția comunitară a municipiului Bistrița se preiau la instituția publică nou creată, conform legii, cu excepția personalului care va fi disponibilizat potrivit art.65, alin.1 din Legea nr.53/2003 - Codul Muncii, cu modificările și completările ulterioare

ART.7. - Cu data înființării Poliției locale a municipiului Bistrița, art.7 al Hotărârii nr.102/29.07.2010 a Consiliului local al municipiului Bistrița, precum și orice alte dispoziții contrare se abrogă

ART.8. - Primarul municipiului Bistrița, prin Poliția locală a municipiului Bistrița, Direcția administrație publică, juridic, Direcția economică și Biroul de resurse umane organizare va aduce la îndeplinire prezenta hotărâre.

ART.9. – Prezenta hotărâre a fost adoptată de Consiliul local al municipiului Bistrița, cu respectarea art.45, alin.1 din Legea nr.215/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, respectiv cu un număr de 15 voturi „pentru”, din 15 consilieri prezenți.

ART.10. – Compartimentul pregătire documente, contencios va comunica prezenta hotărâre:

- Poliției locale a municipiului Bistrița

- Direcției Economice;

- Direcției Administrație Publică, Juridic

- Biroului resurse umane și organizare;

- Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, cu sediul în municipiul București, str. Eforie, nr.5, sector 5;

- Primarului municipiului Bistrița;

- Instituției Prefectului județul Bistrița-Năsăud.

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,
TABARA CAMELIA
CONTRASEMNEAZĂ,
SECRETARUL MUNICIPIULUI,
FLOARE GAFTONE

Nr. 12
din 31.01.2011

Text preluat din registrul hotărârilor Consiliului local publicat de Primăria Bistrița (în registru textul apare fără ă, ș, ț; diacriticele au fost refăcute automat); anexele nu sunt reproduse.

Dezbateri, propuneri, voturi


Inițiatori
Intervenții Nu au fost intervenții la acest proiect.
Propuneri Nu au fost propuneri la acest proiect.
Voturi „împotrivă" Niciun vot „împotrivă"
Abțineri Nicio abținere
Vot ne-exprimat
Consilieri absenți