ROMÂNIA
JUDEȚUL BISTRIȚA-NĂSĂUD
MUNICIPIUL BISTRIȚA
CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂRE
privind transmiterea în folosință gratuită a rețelei de joasă tensiune realizată pentru Chiuzan Ioan și un grup de locuințe din municipiul Bistrița, zona Valea Jelnei, către S.C. F.D.E.E. „ELECTRICA DISTRIBUȚIE TRANSILVANIA NORD” S.A., prin Sucursala de Distribuție a Energiei Electrice Bistrița.
Consiliul local al municipiului Bistrița, întrunit în ședință ordinară, în data de 26.05.2011;
având în vedere :
Expunerea de motive nr. 36.102/13.05.2011 a Primarului municipiului Bistrița;
Raportul comun nr.36.101/13.05.2011 al Direcției Tehnice și al Direcției Administrație Publică;
Juridic;
Raportul favorabil nr. 36.161/23.05.2011 al Comisiei economice;
Raportul favorabil nr. 36.161/24.05.2011 al Comisiei juridice și administrație publică locală;
în conformitate cu:
prevederile Ordinului nr.27/2007 al Președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei pentru aprobarea Procedurii privind reglementarea condițiilor pentru transferul de capacitati energetice de distribuție a energiei electrice”;
prevederile Legii energiei electrice nr.13/2007, cu modificările și completările ulterioare;
prevederile Hotărârii nr.90/2008 a Guvernului României pentru aprobarea Regulamentului privind racordarea utilizatorilor la rețelele electrice de interes public;
în temeiul art. 36 alin.2, lit. „c”, alin 5, lit. „a”, art. 45 alin.3 și art. 115 alin.1 lit.”b” din Legea administrației publice locale nr.215/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare:
HOTĂRĂȘTE:
ART.1. - Se aprobă transmiterea în folosință gratuită a rețelei electrice de joasa tensiune, identificată conform art.1 din anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, realizată pentru Chiuzan Ioan și un grup de locuințe din municipiul Bistrița, zona Valea Jelnei pe domeniul public al municipiului Bistrița, către SC FDEE „ELECTRICA DISTRIBUȚIE TRANSILVANIA NORD” SĂ – SDEE Bistrița pe baza de contract de comodat, pe toată durata existenței instalațiilor de distribuție a energiei electrice .
ART.2. - Pe terenul proprietatea municipiului Bistrița se acordă drepturile de uz și servitute de trecere , cu titlu gratuit, pe durata existenței instalațiilor energetice.
ART.3. - Se împuternicește domnul Ovidiu Teodor Crețu, Primar al municipiului Bistrița, să semneze în numele și pe seama Consiliului Local Bistrița, contractul de Comodat cu SC FDEE „ ELECTRICA TRANSILVANIA NORD” SĂ – SDEE Bistrița, în condițiile prevăzute în anexa la prezenta hotărâre, a rețelei electrice de joasa tensiune realizată pentru Chiuzan Ioan și un grup de locuințe din municipiul Bistrița, zona Valea Jelnei, pe domeniul public al municipiului Bistrița .
ART.4. - Primarul municipiului Bistrița, prin Direcția Tehnică și Direcția Administrație Publică, Juridic va aduce la îndeplinire prezenta hotărâre.
ART.5. - Prezenta hotărâre a fost adoptată de Consiliul local al municipiului Bistrița în ședință ordinară, cu respectarea art. 45 alin.3 din Legea nr. 215/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, respectiv cu un număr de 18 voturi „pentru” din 18 consilieri prezenți.
ART.6. - Compartimentul pregătire documente, contencios va comunica prezenta hotărâre:
- Direcției Economice;
- Direcției Tehnice;
- Direcției Administrație Publică, Juridic;
- SC FDEE „ELECTRICA TRANSILVANIA NORD” S.A. – SDEE Bistrița, str. Vasile Conta nr.11;
- Primarului municipiului Bistrița;
- Instituției Prefectului - județul Bistrița Năsăud
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,
MOLNAR LAURENTIU DANUT
CONTRASEMNEAZĂ,
SECRETARUL MUNICIPIULUI,
GAFTONE FLOARE
Nr. 89
din 26.05.2011