privind aprobarea susținerii financiare a Clubului Sportiv Municipal Bistrița pentru activitatea desfășurată de echipa de handbal – fete.

Hotărârea a fost adoptată cu 17 voturi „pentru”.
Tradiția handbalului feminin își leagă numele, în municipiul Bistrița, de echipa de handbal a Clubului Sportiv Municipal Bistrița, parcursul competițional al acesteia aducând municipiului, de-a lungul timpului, un capital de imagine deloc de neglijat.
Menținerea echipei în formă bună, în vederea obținerii de performanțe, necesită costuri financiare ridicate, imposibil de suportat în totalitate de către conducerea clubului.
Obiectivele pe care echipa de handbal - fete a Clubului Sportiv Municipal Bistrița le urmărește pentru anul competițional 2011 – 2012 sunt: obținerea de rezultate sportive deosebite în vederea accederii sportivelor în loturile naționale și olimpice, clasarea pe locul 1 – 2; promovarea spre marea performanță prin intermediul echipei de handbal feminin a jucătoarelor de handbal autohtone, depistate și pregătite în cadrul structurilor sportive de specialitate din județul Bistrița-Năsăud, în proporție de minim 70 %; formarea și legitimarea unui lot de minim 16 sportive.
În acest sens se impune finanțarea de la bugetul local a echipei de handbal - fete din cadrul Clubului Sportiv Municipal Bistrița, în vederea promovării și dezvoltării activității sportive de performanță în municipiu, dar și a menținerii în ierarhia valorilor handbalului feminin.
Astfel, hotărârea prevede:

  • aprobarea susținerii financiare a Clubului Sportiv Municipal Bistrița pentru activitatea sportivă desfășurată de echipa de handbal – fete, în anul competițional 2011 - 2012, conform contractului prevăzut în anexa nr. 1 la prezenta hotărâre;
  • Clubul Sportiv Municipal Bistrița va asigura dezvoltarea mișcării sportive de performanță pe raza municipiului Bistrița, respectând angajamentele asumate în cererea de finanțare, transpuse în documentul intitulat „Programarea obiectivelor. Buget” - anexa nr. 2 la prezenta hotărâre;
  • Consiliul Local al municipiului Bistrița va asigura finanțarea Clubului Sportiv Municipal Bistrița cu suma de 599.500 lei pentru activitățile sportive ale echipei de handbal – fete, în anul competițional 2011 – 2012;
  • Consiliul Local al municipiului Bistrița va asigura finanțarea Clubului Sportiv Municipal Bistrița pentru activitățile sportive ale echipei de handbal – fete cu suma de 292.000 lei, conform solicitării de finanțare, necesară în turul campionatului, în perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2011, prevăzută în bugetul local pe anul 2011 la Cap. 67.02 „Cultură, recreere și religie”, Subcap. „Servicii recreative sportive”;
  • pentru bugetul anului 2012 se va avea în vedere alocarea sumei de 307.500 lei, conform solicitării de finanțare, pentru a asigura sprijin financiar Clubului Sportiv Municipal Bistrița pentru activitățile sportive desfășurate de echipa de handbal – fete, necesar în returul campionatului, în perioada 1 ianuarie – 31 august 2012.

Textul hotărârii — apasă pentru a-l deschide

ROMÂNIA

JUDEȚUL BISTRIȚA-NĂSĂUD

MUNICIPIUL BISTRIȚA

CONSILIUL LOCAL

HOTĂRÂRE

privind aprobarea susținerii financiare a Clubului Sportiv Municipal Bistrița pentru activitatea desfășurată de echipă de handbal – fete.

Consiliul local al municipiului Bistrița, întrunit în ședință ordinară în data de 25.08.2011;

având în vedere:

Adresa nr. 1469/18.08.2011 a Clubului Sportiv Municipal Bistrița înregistrată la Primăria municipiului Bistrița sub nr.61622/18.08.2011;

Expunerea de motive nr.61626/18.08.2011 a Primarului municipiului Bistrița;

Raportul comun nr.61628/18.08.2011 al Direcției Economice;

Direcției Administrație Publică;

Juridic și al Direcției Comunicare;

prevederile Hotărârii nr.17/10.02.2011 a Consiliului local al municipiului Bistrița privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli al municipiului Bistrița, pe anul 2011, cu modificările ulterioare;

Raportul favorabil nr. 61.628/24.08.2011 al Comisiei juridice și administrație publică locală;

Raportul favorabil nr. 61.628/25.08.2011 al Comisiei economice;

în conformitate cu:

prevederile art. 3, art. 12, alin.2 și art. 22, 26 și art.69, alin.1, 2, 3 din Legea nr. 69/2000 - Legea educației fizice și sportului, cu modificările și completările ulterioare;

prevederile art. 3, alin.2, art. 11, art. 12, art.20 lit. “h” și lit. “k”, și Anexa nr. 2;

Cap. I, pct. 9, lit. “b” din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;

în temeiul art. 36, alin.2 lit. “b” și „d”, alin. 4 lit. „a”, alin. 6 lit. „a”, pct. 6 și art. 45, alin.2 lit.„a” din Legea administrației publice locale nr.215/2001 republicată, cu modificãrile și completãrile ulterioare:

HOTĂRĂȘTE:

ART.1. – Se aprobă susținerea financiară a Clubului Sportiv Municipal Bistrița pentru activitatea sportivă desfășurată de echipă de handbal – fete, în anul competitional 2011 - 2012, conform contractului prevăzut în anexa nr.1 la prezenta hotărâre.

ART.2.(1) – Clubul Sportiv Municipal Bistrița va asigura dezvoltarea miscarii sportive de performanță pe raza municipiului Bistrița, respectând angajamentele asumate în cererea de finanțare, transpuse în documentul intitulat „Programarea obiectivelor. Buget” - anexa nr. 2 la prezenta hotărâre.

(2)– Consiliul local al municipiului Bistrița va asigura finanțarea Clubului Sportiv Municipal Bistrița cu suma de 599.500 lei pentru activitățile sportive ale echipei de handbal – fete, în anul competitional 2011 – 2012.

(3)– Consiliul Local al municipiului Bistrița va asigura finanțarea Clubului Sportiv Municipal Bistrița pentru activitățile sportive ale echipei de handbal – fete cu suma de 292.000 lei, conform solicitării de finanțare, necesară în turul campionatului, în perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2011, prevăzută în bugetul local pe anul 2011 la Cap. 67.02 „Cultură, recreere și religie”, Subcap. „Servicii recreative sportive”.

(4)– Pentru bugetul anului 2012 se va avea în vedere alocarea sumei de 307.500 lei, conform solicitării de finanțare, pentru a asigura sprijin financiar Clubului Sportiv Municipal Bistrița pentru activitățile sportive desfășurate de echipă de handbal – fete, necesar în returul campionatului, în perioada 1 ianuarie – 31 august 2012.

(5) – Sumele prevăzute la alin. 2, alin.3 și alin.4 sunt detaliate pe natură cheltuielilor în documentul „Programarea obiectivelor. Buget” – anexa nr.2 la prezenta hotărâre.

ART.3. – Anexele nr.1 și nr.2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

ART.4. – Se împuternicește Primarul municipiului Bistrița să semneze contractul de finanțare, prevăzut în anexa nr.1, care face parte din prezenta hotărâre.

ART.5. – Primarul municipiului Bistrița prin Direcția Economică și Direcția Comunicare va aduce la îndeplinire prezenta hotărâre.

ART.6. – Prezenta hotărâre a fost adoptată de Consiliul local al municipiului Bistrița, în ședință ordinară, cu respectarea art. 45, alin.2 lit. „a” din Legea nr. 215/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, respectiv cu un număr de 17 voturi „pentru”, din 17 consilieri prezenți.

ART.7. – Compartimentul pregătire documente, contencios va comunica prezenta hotărâre:

- Direcției Economice;

- Direcției Administrație Publică, Juridic

- Direcției Comunicare;

- Clubului Sportiv Municipal (CSM) Bistrița cu sediul în municipiul Bistrița, str. Parcului nr. 1;

- Primarului municipiului Bistrița;

- Instituției Prefectului - județul Bistrița - Năsăud.

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,
BRIA DUMITRU ALEXANDRU
CONTRASEMNEAZĂ,
SECRETARUL MUNICIPIULUI,
GAFTONE FLOARE

Nr. 153
din 25.08.2011

Text preluat din registrul hotărârilor Consiliului local publicat de Primăria Bistrița (în registru textul apare fără ă, ș, ț; diacriticele au fost refăcute automat); anexele nu sunt reproduse.

Dezbateri, propuneri, voturi


Inițiatori
Intervenții Nu au fost intervenții la acest proiect.
Propuneri Nu au fost propuneri la acest proiect.
Voturi „împotrivă" Niciun vot „împotrivă"
Abțineri Nicio abținere
Vot ne-exprimat
Consilieri absenți