privind aprobarea administrării și amenajării parcărilor proprietatea publică a municipiului Bistrița
adoptată cu 16 voturi „pentru”și 3 “abțineri” din 19 consilieri prezenți.
Utilizarea parcărilor cu plată din municipiul Bistrița, altele decât cele de reședință, se va face conform „Regulamentului de organizare și funcționare a sistemului de parcare cu plată în municipiul Bistrița”. Programul de funcționare a parcărilor în sistem de plată este de luni până vineri, în intervalul orar 8,00 – 18,00. În afara programului stabilit, sâmbăta, duminica și în sărbătorile legale, parcarea este gratuită.
S-au aprobat tarifele de bază pentru utilizarea parcărilor cu plată, de către deținătorii de autovehicule, după cum urmează:
a) plata taxei orare: 1 leu/oră;
b) tichetul de parcare de o zi: 5 lei/zi;
c) card preplătit: valori cuprinse între 10 - 100 lei;
d) abonament: lunar = 30 lei; trimestrial = 50 lei; semestrial = 80 lei; anual = 120 lei;
e) Contract cu rezervare (persoane juridice) = 600 lei/an.
S-au aprobat locațiile parcărilor cu plată din municipiul Bistrița.
Utilizarea parcărilor de reședință din municipiul Bistrița se va face conform “Regulamentului de atribuire a locurilor de parcare din parcările de reședință amenajate în municipiul Bistrița”.
S-a aprobat tariful de bază pentru închirierea parcărilor de reședință, după cum urmează:
a) în sumă de 10 lei/loc de parcare/lună pentru persoane fizice;
b) în sumă de 50 lei/loc de parcare/lună pentru persoane juridice;
c) în sumă de 30 lei/loc de parcare/lună pentru persoanele care solicită loc de parcare pentru al doilea autovehicul sau mai multe autovehicule.
Tariful de bază poate fi actualizat anual prin hotărâre a consiliului local, totodată vor fi aprobate și scutiri sau reduceri de tarif parcare pentru diferite categorii de persoane.
Pentru cazurile în care atribuirea locurilor de parcare se va face prin licitație publică cu strigare, saltul de supralicitare se stabilește la valoarea de 1 leu/loc de parcare/an.
Sumele încasate din tarifele de parcare constituie venituri la bugetul Serviciului public municipal “Direcția Patrimoniu” și vor fi utilizate pentru amenajarea și administrarea parcărilor.
Abonamentele tip reședință asigură folosirea locului de parcare de la ora 15,30 până la ora 08,00. Deținătorul unui abonament va putea folosi parcarea și între orele 08,00 și 15,30, fără să achite o taxă suplimentară, dar în cazul în care parcarea rămâne liberă, aceasta poate fi folosită de o altă persoană, până la ora 15,30. Abonamentele se vor elibera de către Primăria municipiului Bistrița, prin Direcția Patrimoniu, pe perioada solicitată de deținătorul autovehiculului, numai după achitarea tarifului lunar aprobat de consiliul local sau prețul licitat, după caz.
În cazul în care solicitantul căruia i s-a atribuit loc de parcare în parcarea de reședință nu prezintă, în termen de 30 de zile de la data atribuirii, documentul de plată a tarifului aferent, va pierde locul de parcare atribuit, care va fi reatribuit altor solicitanți.
În vederea participării la procedura de atribuire/licitație, solicitanții vor depune la sediul Serviciului public municipal „Direcția Patrimoniu” următoarele documente:
a) cerere (vizată de către asociația de proprietari/locatari din care fac parte);
b) documente privind domiciliul/rezidența - copie B.I./C.I. sau actul de proprietate, contract de închiriere avizat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Bistrița – Năsăud pentru cele încheiate cu persoane fizice, în imobilul aferent asociației de proprietari/locatari, act de donație sau moștenire;
c) copie după certificatul de înmatriculare a autovehiculului/autovehiculelor deținute în proprietate sau în folosință;
d) documente privind dreptul de folosință sau utilizare a autovehiculului - contract de leasing, act de donație, act de moștenire, contract de comodat;
e) certificat de încadrare într-o grupă de handicap, dacă e cazul;
f) dovada că este veteran de război, membru A.F.D.P.R. sau beneficiar al prevederilor Legii 189/2000, dacă este cazul;
g) cuponul de pensii, soț + soție, pentru acordarea reducerii în cazul pensionarilor;
h) declarație pe propria răspundere că nu deține garaj amplasat pe domeniul public.
Prin Serviciul public municipal „Direcția Patrimoniu” și asociațiile de proprietari/locatari, locatarii vor fi anunțați cu privire la termenul limită până la care se vor depune cererile, precum și conținutul documentelor necesare în vederea participării la procedura de atribuire/licitație a locurilor de parcare din parcările de reședință arondate imobilului, precum și tariful anual aprobat de consiliul local. De asemenea, vor fi anunțate și asociațiile de proprietari/locatari.