privind prelungirea duratei contractului de comodat încheiat cu Asociația Handicapaților Fizic Bistrița pentru spațiul în suprafață de 68,8 mp, situat în municipiul Bistrița, Piața Centrală, nr. 21.

Hotărârea a fost adoptată cu 19 voturi „pentru”.

Spațiul situat în municipiul Bistrița, Piața Centrală, nr. 21, în suprafață totală de 68,8 mp, este închiriat din anul 2004 în favoarea Asociației Handicapaților Fizic Bistrița. Anual, contractul de închiriere a fost prelungit - motivat și de faptul că asociația nu realizează venituri, având statut de asociație nonguvernamentală, nonprofit, iar scopul principal al asociației este de sprijinire a persoanelor cu handicap fizic în vederea asigurării și apărării drepturilor fundamentale ale omului. Contractul de comodat nr. 18/22.06.2010 s-a încheiat între municipiul Bistrița și Asociația Handicapaților Fizic Bistrița pe o perioadă de 1 an, respectiv de la data de 01.04.2010 până la data de 31.03.2011, în baza Hotărârii nr. 72/27.05.2010 a Consiliului Local al municipiului Bistrița. Prin cererea nr. 12/04.02.2011, înregistrată la Primăria municipiului Bistrița cu nr. 8215/04.02.2011, doamna Moldovan Maria, reprezentantul asociației, a solicitat prelungirea duratei contractului de comodat.

Hotărârea cuprinde următoarele prevederi:

  • prelungirea duratei contractului de comodat încheiat cu Asociația Handicapaților Fizic Bistrița pentru spațiul în suprafață de 68,8 mp, situat în municipiul Bistrița, Piața Centrală, nr. 21, cu destinația de „sediu”;
  • încheierea contractului de comodat pe o perioadă de un an: 01.04.2011 - 31.03.2012;
  • pe toată durata contractului se va respecta aceeași destinație, sub sancțiunea rezilierii contractului.
Textul hotărârii — apasă pentru a-l deschide

ROMÂNIA

JUDEȚUL BISTRIȚA-NĂSĂUD

MUNICIPIUL BISTRIȚA

CONSILIUL LOCAL

HOTĂRÂRE

privind prelungirea duratei contractului de comodat încheiat cu Asociația Handicapaților Fizic Bistrița pentru spațiul în suprafață de 68,8 mp, situat în municipiul Bistrița, Piața Centrală, nr. 21.

Consiliul local al municipiului Bistrița, întrunit în ședință extraordinară, în data de 17.02.2011;

având în vedere:

Cererea nr.12/04.02.2011 a Asociației Handicapaților Fizic Bistrița, înregistrată la Primăria municipiului Bistrița cu nr. 8.215/04.02.2011, prin care se solicită prelungirea contractului de comodat pentru spațiul situat în municipiul Bistrița;

Piața Centrală nr.21;

Expunerea de motive nr. 8.938/07.02.2011 a Primarului municipiului Bistrița;

Raportul comun nr.8.938/07.02.2011 al Direcției Patrimoniu și al Direcției Administrație Publică;

Juridic;

Raportul comun favorabil nr. 8.938/16.02.2011 al Comisiilor de specialitate ale Consiliului local al municipiului Bistrița;

prevederile Hotărârii nr.72/27.05.2010 a Consiliului local al municipiului Bistrița privind prelungirea contractului de comodat pentru spațiul cu altă destinație decât cea de locuință, situat în municipiul Bistrița Piața Centrală nr.21, în suprafață de 68, 8 mp, în favoarea Asociației Handicapaților Fizic Bistrița;

în conformitate cu:

prevederile Legii nr.213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, cu modificările și completările ulterioare;

prevederile Ordonanței Guvernului României nr.26/2000 cu privire la asociații și fundații, cu modificările și completările ulterioare;

prevederile Hotărârii Guvernului României nr.527/2010 pentru modificarea anexei nr.2 la Hotărârea Guvernului nr.905/2002 privind atestarea domeniului public al județului Bistrița - Năsăud, precum și al municipiului, orașelor și comunelor din județul Bistrița – Năsăud;

CAP. V – „Terenurile și clădirile în care își desfășoară activitatea Consiliul local și Primăria precum și instituțiile publice de interes local” litera D. Alte bunuri imobile – poziția 1;

în temeiul art. 36, alin. 2, lit. „c”, alin. 5 lit. „a”, art. 45, alin. 3, art. 124 din Legea administrației publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare:

HOTĂRĂȘTE:

ART.1. – Se aprobă prelungirea duratei contractului de comodat încheiat cu Asociația Handicapaților Fizic Bistrița pentru spațiul în suprafață de 68,8 mp, situat în municipiul Bistrița, Piața Centrală nr.21, cu destinația de „sediu”.

ART.2. – Contractul de comodat se încheie pe o perioadă de 1 an, începând cu data de 01.04.2011 până la data de 31.03.2012.

ART.3. – Pe toată durata contractului se va respecta aceeași destinație, sub sancțiunea rezilierii contractului.

ART.4. – Primarul municipiului Bistrița, prin Direcția Patrimoniu va aduce la îndeplinire prezenta hotărâre.

ART.5. – Prezenta hotărâre a fost adoptată de Consiliul local al municipiului Bistrița în ședință extraordinară, cu respectarea prevederilor art.45 alin.3 din Legea nr. 215/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, respectiv cu un număr de 19 voturi ”pentru", din 19 consilieri prezenți.

ART.6. – Compartimentul pregătire documente, contencios va comunica prezenta hotărâre:

- Direcției Patrimoniu;

- Direcției Administrație Publică, Juridic;

- Asociației Handicapaților Fizic Bistrița, str. Piața Centrală nr.21;

- Primarului municipiului Bistrița;

- Instituției Prefectului - Județul Bistrița-Năsăud.

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,
TABARA CAMELIA
CONTRASEMNEAZĂ,
SECRETARUL MUNICIPIULUI,
GAFTONE FLOARE

Nr. 20
din 17.02.2011

Text preluat din registrul hotărârilor Consiliului local publicat de Primăria Bistrița (în registru textul apare fără ă, ș, ț; diacriticele au fost refăcute automat); anexele nu sunt reproduse.

Dezbateri, propuneri, voturi


Inițiatori
Intervenții Nu au fost intervenții la acest proiect.
Propuneri Nu au fost propuneri la acest proiect.
Voturi „împotrivă" Niciun vot „împotrivă"
Abțineri Nicio abținere
Vot ne-exprimat
Consilieri absenți