privind modificarea Hotărârii nr. 57/26.03.2009 pentru aprobarea proiectului „Reabilitarea și modernizarea străzilor din zona centrală a municipiului Bistrița” în vederea solicitării finanțării prin Programul Operațional Regional 2007-2013.
Proiectul de hotărâre a fost adoptat cu 18 voturi „pentru”, în forma propusă de inițiator.
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Locuințelor a lansat în anul 2008 cererea deschisă de proiecte, cu termen limită de depunere 31.03.2009, pentru Axa 1 a Programului Operațional Regional „Sprijinirea dezvoltării durabile a orașelor – poli urbani de creștere”, domeniul major de intervenție 1.1. „Planuri integrate de dezvoltare urbană”, sub-domeniul „Centre urbane”. Primăria municipiului Bistrița a elaborat documentul strategic Plan Integrat de Dezvoltare Urbană, care a constituit instrumentul de accesare a Fondurilor Structurale pe Programul Operațional Regional, 2007 – 2013, Axa 1 - Centre Urbane. După parcurgerea etapei de admisibilitate a Planului Integrat, s-a trecut la evaluarea celor șapte proiecte în valoare totală de circa 24 mil. euro.
Unul dintre proiectele individuale din cadrul Planului Integrat este “Reabilitarea și modernizarea străzilor din zona centrală a municipiului Bistrița”, al cărui obiectiv general constituie reabilitarea infrastructurii publice urbane din municipiul Bistrița prin modernizarea străzilor orășenești, trotuarelor din zona centrală a municipiului Bistrița și crearea de parcări în vederea realizării unui confort mărit pentru participanții la trafic – autovehicule și pietoni, sporirea siguranței circulației, reducerea numărului de accidente, îmbunătățirea mediului de viață și a confortului cetățenilor prin reducerea noxelor și a poluării sonore, reducerea timpului de călătorie prin fluidizarea traficului și reducerea consumului de carburanți auto.
Proiectul a parcurs și încheiat, în perioada martie 2009 – octombrie 2010, toate etapele de evaluare, iar Agenția de Dezvoltare Regională Nord – Vest a menționat, prin adresa nr. 8.735/POR/26.10.2010, că proiectul este considerat acceptat pentru contractarea finanțării. În vederea încheierii contractului de finanțare este necesară, însă, și actualizarea Hotărârii nr. 57/26.03.2009 a Consiliului Local al municipiului Bistrița cu toate modificările și completările efectuate pe parcursul evaluării proiectului, dar și ca urmare a modificării cotei de TVA, de la 19% la 24%.
Astfel, hotărârea prevede valoarea totală a proiectului la nivelul a 12.842.010,13 lei, din care: asistență financiară nerambursabilă solicitată – 10.084.637,06 lei; contribuția proprie la cheltuielile eligibile – 205.808,92 lei; valoarea neeligibilă a proiectului – 92.302,18 lei; TVA – 2.459.261,97 lei. Fondurile necesare implementării proiectului vor fi asigurate din bugetele locale ale municipiului Bistrița pe anii 2011 – 2012.