privind modificarea și completarea Hotărârii nr. 140/09.08.2007 a Consiliului local al municipiului Bistrița privind acordarea unor ajutoare de urgență familiilor și persoanelor singure cu venituri mici care au beneficiat de energie termică în sistem centralizat în sezonul rece 2006 – 2007, în vederea asigurării unui sistem alternativ de încălzire a locuinței, modificată prin Hotărârea nr. 165/30.08.2007 și Hotărârea nr.189/27.09.2007

Fără discuții, cu avizul favorabil al comisiilor, se adoptă cu 16 voturi „pentru”.

Face parte din: Încălzirea orașului

Textul hotărârii — apasă pentru a-l deschide

ROMÂNIA

JUDEȚUL BISTRIȚA-NĂSĂUD

MUNICIPIUL BISTRIȚA

CONSILIUL LOCAL

H O T Ă R Â R E

privind modificarea și completarea Hotărârii nr.140/09.08.2007 a Consiliului local al municipiului Bistrița privind acordarea unor ajutoare de urgență familiilor și persoanelor singure cu venituri mici care au beneficiat de energie termică în sistem centralizat în sezonul rece 2006-2007, în vederea asigurării unui sistem alternativ de încălzire a locuinței, modificată prin Hotărârea nr.165/30.08.2007 și Hotărârea nr.189/27.09.2007 ale Consiliului local al municipiului Bistrița

Consiliul local al municipiului Bistrița, întrunit în ședință ordinară în data de 21.12.2007,

având în vedere:

Expunerea de motive nr.87.573/17.12.2007 a Primarului municipiului Bistrița;

Raportul nr. 87.573/17.12.2007 al Serviciului public municipal „Direcția Municipală de Servicii Sociale”;

Raportul favorabil nr.87.573/18.12.2007 al Comisiei de buget, finanțe;

Raportul favorabil nr.87.573/19.12.2007 al Comisiei de comunicare, integrare europeană și relații externe;

Raportul favorabil nr.87.573/21.12.2007 al Comisiei pentru administrație publică locală, juridică, protecție socială și apărarea drepturilor omului;

prevederile Hotărârii nr.34/22.02.2007 a Consiliului local al municipiului Bistrița, privind încetarea activității de furnizare a energiei termice în sistem centralizat și stabilirea unor măsuri în vederea reorganizării și restructurării Serviciului public municipal „Direcția de termoficare a municipiului Bistrița;

prevederile Hotărârii nr.165/30.08.2007 a Consiliului local al municipiului Bistrița privind modificarea Hotărârii nr.140/09.08.2007 a Consiliului local al municipiului Bistrița privind acordarea unor ajutoare de urgență familiilor și persoanelor singure cu venituri mici care au beneficiat de energie termică în sistem centralizat în sezonul rece 2006 -2007, în vederea asigurării unui sistem alternativ de încălzire a locuinței;

în conformitate cu:

prevederile art.28, alin.2, alin.3 și alin.5 din Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare;

prevederile art.57-60 din Hotărârea Guvernului României nr.1010/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr.416/2001 privind venitul minim garantat;

prevederile art.8, alin.1, alin.2, lit. „a” din Legea serviciilor comunitare de utilități publice nr.51/2006;

prevederile art.8, alin.2, lit „a”, art. 35, alin.1, lit. „b” din Legea serviciului public de alimentare cu energie termică nr.325/2006;

în temeiul art.10, art.36, alin.2, lit. „b”, și lit. „d”, alin.4, lit. „a”, alin.6, lit. „a”, pct.2, art.45, alin.2, lit. „a” din Legea administrației publice locale nr.215/2001 republicată;

...///...

- 2 -

H O T Ă R Ă Ș T E:

ART.I. – Hotărârea nr.140/09.08.2007 a Consiliului local al municipiului Bistrița privind acordarea unor ajutoare de urgență familiilor și persoanelor singure cu venituri mici care au beneficiat de energie termică în sistem centralizat în sezonul rece 2006-2007, în vederea asigurării unui sistem alternativ de încălzire a locuinței, modificată prin Hotărârea nr.165/30.08.2007 și Hotărârea nr.189/27.09.2007 ale Consiliului local al municipiului Bistrița, se modifică și se completează, după cum urmează:

1. Alineatul 2 al articolului 1 va avea următorul cuprins:

„(2) Ajutorul de urgență se acordă în limita sumei de 600 lei în cazul familiilor și al persoanelor singure a căror locuință are o singură cameră și în medie a 3.200 lei pentru familiile și persoanele singure a căror locuință are 2, 3, sau 4 camere.În cazuri temeinic justificate, ajutorul de urgență acordat poate depăși media, astfel încât să acopere toate cheltuielile pentru realizarea încălzirii locuințelor.

ART.II. - Celelalte prevederi ale Hotărârii nr.140/09.08.2007 a Consiliului local al municipiului Bistrița privind acordarea unor ajutoare de urgență familiilor și persoanelor singure cu venituri mici care au beneficiat de energie termică în sistem centralizat în sezonul rece 2006-2007, în vederea asigurării unui sistem alternativ de încălzire a locuinței rămân nemodificate.

ART.III. - Primarul municipiului Bistrița, prin Serviciul public municipal „Direcția Municipală de Servicii Sociale”, Direcția Economică, Direcția Tehnică, Serviciul Achiziții Publice, Licitații și Serviciul public municipal „Direcția de Termoficare a municipiului Bistrița” va aduce la îndeplinire prezenta hotărâre.

ART.IV. - Prezenta hotărâre a fost adoptată de Consiliul local al municipiului Bistrița în ședință ordinară, cu respectarea art. 45, alin.2, lit.„a” din Legea nr.215/2001, republicată, respectiv cu un număr de 16 voturi „pentru”, din 16 consilieri prezenți.

ART.V. - Compartimentul pregătire documente va comunica prezenta hotărâre:

- Serviciului public municipal „Direcția Municipală de Servicii Sociale” - Compartiment prestații sociale;

- Serviciului public municipal „Direcția Municipală de Servicii Sociale” - Serviciul financiar contabil, salarizare, juridic și administrativ;

- Serviciului public municipal „Direcția de Termoficare a municipiului Bistrița”;

- Direcției Economice;

- Direcției Tehnice;

- Serviciului Achiziții Publice, Licitații;

- Direcției de Muncă, Solidaritate Socială și Familie Bistrița-Năsăud cu sediul în municipiul Bistrița, str. Liviu Rebreanu, nr. 59;

- Instituției Prefectului - județul Bistrița-Năsăud.

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,
RUSU ANDREI
CONTRASEMNEAZĂ,
SECRETAR,
GAFTONE FLOARE

Bistrița la 21 DECEMBRIE 2007
Nr.246
DI/FS/ȘMA/ex 6

Text preluat din registrul hotărârilor Consiliului local publicat de Primăria Bistrița; anexele nu sunt reproduse.

Dezbateri, propuneri, voturi


Inițiatori
Intervenții Nu au fost intervenții la acest proiect.
Propuneri Nu au fost propuneri la acest proiect.
Voturi „împotrivă" Niciun vot „împotrivă"
Abțineri Nicio abținere
Vot ne-exprimat Au votat toți consilierii prezenți la ședință.
Consilieri absenți