privind concesionarea prin licitație publică a unui teren aparținând domeniului privat al statului român, situat în Piața Independenței Nord, Bistrița
Punctul 23 al ordinii de zi. Cerere a domnilor Cleja Ioan și Ștefănescu Toader de a continua o construcție începută. Dl. director Marica Ioan a arătat că terenul s-ar concesiona fără licitație publică, persoanele care au început construcția nemaiavând posibilități financiare de finalizare. Domnișoara secretar Mica Oprea a precizat că toate concesionările fără licitație publică sunt atacate la contencios, propunând ca în proiect să se menționeze concesionarea prin licitație publică. Astfel modificat, proiectul de hotărâre s-a adoptat cu 21 de voturi „pentru" (dna. Griga Maria nefiind în sală).