privind acceptarea de către consiliul local a donației SC „SELTRON" SRL
Dl. consilier Tălmaciu Tiberiu a întrebat cine este SC „SELTRON" SRL; dl. Iliescu Florin Gheorghe a informat că societatea se ocupă de introducerea televiziunii prin cablu, arătându-se de acord cu proiectul, dar criticând calitatea prestațiilor și a imaginilor și cerând analiza aspectelor (inclusiv aspectul interior al blocurilor) în comisia de specialitate. Dl. președinte Anton Constantin a arătat că proiectul de rețea al SC „SELTRON" SRL urmează a fi discutat în comisia de urbanism, iar dl. Andreica Ioan a propus ca eventualele observații privind certificatul de urbanism să fie făcute de executiv. Cele două articole au fost votate în unanimitate; proiectul de hotărâre a fost adoptat.