privind aprobarea Acordului de parteneriat pentru implementarea proiectului „R.E.A.L. - Reziliență, Emoții, Alegeri, Libertate - Inițiativă județeană pentru prevenirea dependențelor”, adoptată prin vot secret, cu toate cele 30 de voturi

Emil Radu Moldovan spune că, deși inițiatorul e președintele, fiindcă așa cere legea, „meritul îi revine” consilierului Constantin-Dragoș Hârjoabă, care i-a propus proiectul, și echipei din Consiliul Județean, de la Centrul de Resurse și Asistență Educațională, din școli și de la Centrul de Sănătate Mintală; programul de prevenire a adicțiilor la tineri a funcționat până acum doar în privat și a fost unul dintre cele selectate la dezbaterea de la Cotroceni organizată de Administrația Prezidențială și Ministerul Sănătății. Votul e secret: adoptată cu toate cele 30 de voturi.

Textul hotărârii — apasă pentru a-l deschide

ROMÂNIA

JUDEȚUL BISTRIȚA-NĂSĂUD

CONSILIUL JUDEȚEAN

HOTĂRÂRE

privind aprobarea Acordului de parteneriat pentru implementarea proiectului „R.E.A.L. - Reziliență, Emoții, Alegeri, Libertate - Inițiativă

județeană pentru prevenirea dependențelor”

Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, întrunit în ședință ordinară, în data de 30.04.2026, în prezența președintelui și a 29 de consilieri județeni;

Având în vedere:

- Referatul de aprobare nr.VIII/7906 din 23.04.2026 Președintelui Consiliului Județean Bistrița-Năsăud;

- raportul comun nr.II/7908 din 23.04.2026 al Direcției juridice, administrație locală și Direcției economice din cadrul Consiliului Județean Bistrița-Năsăud;

- adresa nr.342 din 21.04.2026 a Casei Corpului Didactic a județului Bistrița-Năsăud, înregistrată la Consiliul Județean Bistrița-Năsăud cu nr.II/7565 din

21.04.2026;

- adresa nr.2697 din 21.04.2026 a Inspectoratului Școlar Județean Bistrița-Năsăud, înregistrată la Consiliul Județean Bistrița-Năsăud cu nr.II/7584 din

21.04.2026;

- adresa nr.773 din 21.04.2026 a Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Bistrița-Năsăud, înregistrată la Consiliul Județean Bistrița-Năsăud cu nr.II/7619 din 21.04.2026;

- adresa nr.44909 din 23.04.2026 a Primăriei Municipiului Bistrița, înregistrată la Consiliul Județean Bistrița-Năsăud cu nr.II/7903 din 23.04.2026;

- adresa nr.6596 din 22.04.2026 a Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița, înregistrată la Consiliul Județean Bistrița-Năsăud cu nr.II/7742 din

23.04.2026;

- prevederile art.34 și art. 49 din Constituția României;

- prevederile Legii nr.273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;

- prevederile art.78 și ale art.120 din Legea învățământului preuniversitar nr.198/2023, cu modificările și completările ulterioare;

- prevederile art.1 alin.(14), art.2 alin.(1)-(4) și alin.(6) lit.g), k) și o) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.147/2024 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale pentru Politici și Coordonare în Domeniul Drogurilor și al Adicțiilor, a centrelor de sănătate mintală pentru prevenirea și tratarea adicțiilor, precum și pentru modificarea unor acte normative, cu modificările și completările ulterioare;

- prevederile art.2, art.3, art.8, art.9 și art.10 lit.i) și j) din Anexa la Ordinul ministrului educației nr.5701/2024 pentru aprobarea Regulamentului-cadru de organizare și funcționare a centrelor județene/al municipiului București de resurse și asistență educațională, cu modificările și completările ulterioare;

- prevederile art.1 alin.(2), art.2 și art.4 lit.a), b), f), p) și q) din Ordinul ministrului sănătății nr.1562/2025 privind organizarea și funcționarea centrelor de sănătate mintală și pentru prevenirea adicțiilor;

- prevederile art.3 alin.(1), art.4 lit.a),b), art.5 lit.a), k), n), art.6 lit.c), art.7 lit.a)-e), l), art.135 alin.(3) lit.b) din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

- prevederile Legii nr.143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

- prevederile Legii nr.339/2005 privind regimul juridic al plantelor, substanțelor și preparatelor stupefiante și psihotrope, cu modificările și completările ulterioare;

- prevederile Strategia Națională Antidrog 2022-2026, care promovează dezvoltarea programelor integrate de prevenire la nivel local;

- avizul nr.IIA/8291 din 29.04.2026 al Comisiei de administrație și urbanism;

- avizul nr.IIA/8336 din 29.04.2026 al Comisiei economice;

- avizul nr.IIA/8357 din 29.04.2026 al Comisiei de sănătate, cultură, tineret și sport;

- avizul nr.IIA/8424 din 29.04.2026 al Comisiei juridice și de fonduri europene;

În temeiul prevederilor art.173 alin.(1) lit.b), lit.d) și lit.e), alin.(5) lit.b) și alin.(7) lit.a), art.182 alin.(1),(4) coroborat cu art.139 alin.(3) lit.a),f) și art.196 alin.(1) lit.a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;

HOTĂRĂȘTE:

Art.1 (1) Se aprobă încheierea Acordului de parteneriat între Județul Bistrița-Năsăud, prin Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, Municipiul Bistrița, prin Consiliul local, Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Bistrița-Năsăud, Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița, Inspectoratul Școlar Județean Bistrița-Năsăud și Casa Corpului Didactic a județului Bistrița-Năsăud pentru implementarea proiectului „R.E.A.L. - Reziliență, Emoții, Alegeri, Libertate - Inițiativă județeană pentru prevenirea dependențelor” conform Anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

(2) Se aprobă implementarea proiectului „R.E.A.L. - Reziliență, Emoții, Alegeri, Libertate - Inițiativă județeană pentru prevenirea dependențelor” prevăzut în Anexa nr.1 la Acordul de parteneriat, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art.2 (1) Finanțarea activităților desfășurate în cadrul proiectului „R.E.A.L. - Reziliență, Emoții, Alegeri, Libertate - Inițiativă județeană pentru prevenirea dependențelor” în sumă de 156.571 lei, se asigură din următoarele surse:

a) bugetul de venituri și cheltuieli al Județului Bistrița-Năsăud, prin bugetul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Bistrița-Năsăud, în limita sumelor aprobate pentru activitățile derulate de acesta;

b) bugetul de venituri și cheltuieli al Municipiului Bistrița, în limita sumelor aprobate, pentru finanțarea parțială a activităților derulate de Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița prin Centrul de Sănătate Mintală și pentru Prevenirea Adicțiilor;

c) bugetul de venituri și cheltuieli al Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița, pentru finanțarea parțială a activităților derulate prin Centrul de Sănătate Mintală și pentru Prevenirea Adicțiilor.

(2) Bugetul detaliat al Proiectului „R.E.A.L. - Reziliență, Emoții, Alegeri, Libertate - Inițiativă județeană pentru prevenirea dependențelor” este prevăzut în Anexa nr.2 la Acordul de parteneriat, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art.3 Prezenta hotărâre a fost adoptată cu un număr de 30 voturi „pentru”.

Art.4 Cu ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri se încredințează Direcția juridică, administrație locală și Direcția economică din cadrul Consiliului Județean Bistrița-Năsăud.

Art.5 Prezenta hotărâre se comunică, de către Serviciul resurse umane, organizare, relația cu consiliul județean, IT, cu:

- Direcția juridică, administrație locală;

- Direcția economică;

- Primăria Municipiului Bistrița;

- Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Bistrița-Năsăud;

- Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița;

- Inspectoratul Școlar Județean Bistrița-Năsăud:

- Casa Corpului Didactic a județului Bistrița-Năsăud;

- Instituția Prefectului - județul Bistrița-Năsăud.

PREȘEDINTE,
EMIL RADU MOLDOVAN
Contrasemnează:
SECRETARUL GENERAL AL JUDEȚULUI,
ALEXANDRINA-CRINA BORȘ

Nr. 35
Din 30.04.2026
C.G.A./C.A.A./B.C.N/6 ex.

Text preluat din PDF-ul publicat pe portalbn.ro (diacriticele refăcute automat): hotărârea semnată (PDF). Anexe și alte documente: Anexa la HCJBN nr.35.

Dezbateri, propuneri, voturi