privind aprobarea depunerii dosarului de finanțare al proiectului privind educația și conștientizarea publicului cu privire la gestionarea deșeurilor în județul Bistrița-Năsăud, finanțat din Fondul pentru mediu, în cadrul Programului vizând educația și conștientizarea publicului privind gestionarea deșeurilor, adoptată cu amendament, cu toate cele 31 de voturi

Proiect inițiat de vicepreședintele Ioan Țintean, completat la articolul 1 cu contribuția proprie a județului: 23.877,26 lei, 10% din cheltuielile eligibile — „cu mult mai clar decât proiectul celălalt… avem suma cu virgulă”, remarcă președintele. Aviz favorabil de la comisia economică; comisia de urbanism, prin Monica Săsărman, dă aviz favorabil cu recomandarea ca cheltuielile neeligibile să fie detaliate și aprobate în consiliu, iar Țintean e de acord. Președintele le cere consilierilor propuneri concrete pentru proiect. Săsărman: în comisie s-a discutat și montarea în fiecare comună a unor panouri care să spună că acolo se colectează selectiv; președintele e de acord cu orice informare, dar trebuie văzut cât costă, iar detaliile să fie discutate cu Țintean. Proiectul, cu amendamentul comisiei de urbanism, e adoptat cu toate cele 31 de voturi.

Face parte din: Sistemul de gestionare a deșeurilor

Textul hotărârii — apasă pentru a-l deschide

ROMÂNIA

JUDEȚUL BISTRIȚA-NĂSĂUD

CONSILIUL JUDEȚEAN

HOTĂRÂRE

privind aprobarea depunerii Dosarului de finanțare al Proiectului privind educația și conștientizarea publicului cu privire la gestionarea deșeurilor în județul Bistrița-Năsăud, finanțat din Fondul pentru mediu, în cadrul Programului vizând educația și conștientizarea publicului privind gestionarea deșeurilor

Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, întrunit în ședință ordinară în data de 31.01.2019, în prezența a 31 consilieri județeni;

Având în vedere:

- Expunerea de motive nr.837 din 18.01.2019 a Vicepreședintelui Consiliului Județean Bistrița-Năsăud;

- raportul comun nr.IV/1042 din 22.01.2019 al Direcției drumuri județene, mediu, transport și Direcției economice din cadrul Consiliului Județean Bistrița-Năsăud;

- adresa nr.1631/CB/28.11.2018 a Administrației Fondului de Mediu din cadrul Ministerului Mediului, înregistrată la Consiliul Județean Bistrița-Năsăud cu nr.V/24834/03.12.2018;

- prevederile Ghidului de finanțare a Programului vizând educația și conștientizarea publicului privind gestionarea deșeurilor aprobat prin Ordinul Ministerului Mediului nr.1196/2018;

- prevederile art.13 alin.(1) lit.c) și lit.h) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu completări și modificări prin Legea nr.105/2006, cu modificările și completările ulterioare;

- prevederile Dispoziției Președintelui Administrației Fondului pentru Mediu nr.458/26.11.2018, modificată prin Dispoziția Președintelui Administrației Fondului pentru Mediu nr.14 din 10.01.2019;

- prevederile art.5 alin.(3) și art.19 alin.(1) lit.b) din Legea nr.273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;

- raportul nr.IA/1547 din 31.01.2019 al Comisiei economice;

- raportul nr.IA/1548 din 31.01.2019 al Comisiei de urbanism.

În temeiul prevederilor art.91 alin.(1) lit.d), alin.(5) lit.a) pct.9 și pct.13, art.97 și art.115 alin.(1) lit.c) din Legea administrației publice locale nr.215/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare,

HOTĂRĂȘTE:

Art.1 (1) Se aprobă depunerea Dosarului de finanțare al Proiectului privind educația și conștientizarea publicului cu privire la gestionarea deșeurilor în județul Bistrița-Năsăud, finanțat din Fondul pentru mediu, în cadrul Programului vizând educația și conștientizarea publicului privind gestionarea deșeurilor.

(2) Se aprobă finanțarea din bugetul de venituri și cheltuieli al județului Bistrița-Năsăud a contribuției proprii în sumă de 23.877,26 lei, reprezentând 10% din valoarea cheltuielilor eligibile totale angajate pe durata derulării proiectului prevăzut la alin.(1).

(3) Se aprobă finanțarea din bugetul de venituri și cheltuieli al județului Bistrița-Năsăud a cheltuielilor neeligibile care pot interveni pe parcursul derulării proiectului prevăzut la alin.(1), precum și pentru implementarea acestuia în bune condiții, cheltuieli care vor fi aprobate prin hotărâre a consiliului județean.

Art.2 Prezenta hotărâre a fost adoptată cu un număr de 31 voturi “pentru”.

Art.3 Cu ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri, se încredințează Direcția drumuri județene, mediu, transport și Direcția economică din cadrul Consiliului Județean Bistrița-Năsăud;

Art.4 Prezenta hotărâre se comunică de către Serviciul Juridic cu:

- Direcția economică;

- Direcția drumuri județene, mediu, transport;

- Instituția Prefectului-județul Bistrița-Năsăud.

PREȘEDINTE,
EMIL RADU MOLDOVAN
Contrasemnează:
SECRETARUL JUDEȚULUI,
MICA OPREA

Nr. 3
Din 31.01.2019
L.B./D.B./S.O.D./5 ex.

Text preluat din documentul publicat pe portalbn.ro: hotărârea semnată (PDF), documentul Word.

Dezbateri, propuneri, voturi