privind aprobarea înaintării unei solicitări către Guvernul României de transmitere a imobilului – construcție și teren aferent situat în municipiul Bistrița B-dul Independenței nr. 9 județul Bistrița-Năsăud înscris în cartea funciară nr. 71407 bistrița din domeniul public al statului și din administrarea Ministerului Tineretului și Sportului prin Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Bistrița-Năsăud în domeniul public al județului Bistrița-Năsăud, adoptată cu toate cele 31 de voturi

Avize favorabile de la comisiile de administrație, economică și de urbanism; nu sunt intervenții. Adoptată cu toate cele 31 de voturi.

Textul hotărârii — apasă pentru a-l deschide

ROMÂNIA

JUDEȚUL BISTRIȚA-NĂSĂUD

CONSILIUL JUDEȚEAN

HOTĂRÂRE

privind aprobarea înaintării unei solicitări către Guvernul României de transmitere a imobilului – construcție și teren aferent, situat în municipiul Bistrița, B-dul Independenței nr.9, județul Bistrița-Năsăud, înscris în Cartea funciară nr.71407 Bistrița, din domeniul public al Statului și din administrarea Ministerului Tineretului și Sportului prin Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Bistrița-Năsăud, în domeniul public al județului Bistrița-Năsăud

Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, întrunit în ședință ordinară în data de 30.10.2017, în prezența a 31 consilieri județeni,

Având în vedere:

expunerea de motive nr.IX/18645/24.10.2017 a Președintelui Consiliului Județean Bistrița-Năsăud;

raportul comun nr.IICa/IA/18646/24.10.2017 al Direcției economice și al Direcției administrație locală din cadrul Consiliului Județean Bistrița-Năsăud;

prevederile art.9 alin.(1) din Legea nr.213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările și completările ulterioare;

prevederile art.869 din Legea nr.287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

Hotărârea de Guvern nr.1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările și completările ulterioare;

Acordul de principiu comunicat prin adresa nr.10235/12.09.2017 de către Ministerului Tineretului și Sportului, înregistrată la Consiliul Județean Bistrița-Năsăud sub nr.IX/15633/13.09.2017;

Adresa nr.1516/05.10.2017 a Direcției Județene pentru Sport și Tineret Bistrița-Năsăud, înregistrată la Consiliul Județean Bistrița-Năsăud sub nr.II/17306/05.10.2017;

Adresa nr.8362/06.10.2017 a Inspectoratului Școlar Județean Bistrița-Năsăud, înregistrată la Consiliul Județean Bistrița-Năsăud sub nr.II/17645/10.10.2017, prin care se atestă faptul că nu au fost depuse cereri de restituire în baza Legii nr.10/2001;

extrasul de Carte Funciară nr. 71407 Municipiul Bistrița, emis de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Bistrița-Năsăud - Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Bistrița, înregistrat la Consiliul Județean Bistrița-Năsăud sub nr. II/17950/13.10.2017;

raportul nr. IBa/19081/30.10.2017 al Comisiei economice;

raportul nr. IBa/19083/30.10.2017 al Comisiei de administrație;

raportul nr. IBa/19084/30.10.2017 al Comisiei de urbanism.

În temeiul prevederilor art.91 alin. (1) lit. c), art. 98 și art. 115 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 215/2001 privind administrația publică locală, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

HOTĂRĂȘTE:

Art.1 Se aprobă înaintarea unei solicitări către Guvernul României privind transmiterea imobilului – construcție și teren aferent, situat în municipiul Bistrița, B-dul Independenței nr.9, județul Bistrița-Năsăud, înscris în Cartea funciară nr.71407 Bistrița, din domeniul public al Statului și din administrarea Ministerului Tineretului și Sportului – Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Bistrița-Năsăud, în domeniul public al județului Bistrița-Năsăud, având datele de identificare cuprinse în Anexa ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art.2 (1) Județul Bistrița-Năsăud prin Consiliul Județean Bistrița-Năsăud se obligă să mențină destinația actuală de ”Sediu administrativ” a imobilului și să asigure gratuitatea desfășurării activităților Ministerului Tineretului și Sportului, precum și a unităților/instituțiilor din subordinea sau coordonarea acestuia.

(2) Scopul prevederilor art.1 din prezenta hotărâre este de preluare în domeniul public al județului Bistrița-Năsăud a imobilului în vederea reabilitării, modernizării și utilizării lui pentru furnizarea unor servicii publice de interes județean privind tineretul, în folosul comunității locale.

(3) Ministerul Tineretului și Sportului va verifica și controla periodic, prin Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Bistrița-Năsăud, modul de folosire al imobilului transmis.

(4) În situația în care, în urma controlului, se constată că imobilul transmis potrivit art.1 nu este folosit în conformitate cu destinația, imobilul revine de drept în domeniul public al statului și în administrarea Ministerului Tineretului și Sportului, prin Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Bistrița-Năsăud.

Art.3 (1) Județul Bistrița-Năsăud prin Consiliul Județean Bistrița-Năsăud se obligă să reabiliteze și să întrețină imobilul transmis și să mențină imobilul la standardele de calitate privind desfășurarea activităților specifice.

(2) Predarea - preluarea imobilului prevăzut în anexă, se face pe bază de protocol încheiat între părțile interesate, la valoarea de inventar de la data transmiterii, în termen de 30 zile de la data intrării în vigoare a hotărârii de Guvern.

(3) La transmiterea imobilului se vor preda mijloacele fixe și obiectele de inventar din dotare.

(4) Preluarea imobilului se face cu respectarea situației juridice existentă la data transmiterii dreptului de proprietate.

(5) Județul Bistrița-Năsăud prin Consiliul Județean Bistrița-Năsăud se va subroga în toate drepturile și obligațiile ce decurg din exercitarea drepturilor reale asupra imobilului solicitat pentru transmitere.

(6) Odată cu predarea imobilului se vor preda-prelua activul, conform situației contabile și juridice la data predării.

(7) În termen de 30 zile de la preluarea imobilului, se va proceda la înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate publică în favoarea județului Bistrița-Năsăud.

Art.4 Se împuternicește Președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud să facă toate demersurile necesare pentru punerea în executare a prezentei hotărâri.

Art.5 La data adoptării prezentei hotărâri se abrogă Hotărârea Consiliului Județean Bistrița-Năsăud nr.107 din 26.06.2013 privind acordul de solicitare în vederea preluării în domeniul public al județului Bistrița-Năsăud a imobilului situat în municipiul Bistrița, Bulevardul Independenței nr.9 și Hotărârea Consiliului Județean Bistrița-Năsăud nr.142 din 26.11.2014 pentru modificarea și completarea Hotărârii Consiliului Județean Bistrița-Năsăud nr.107 din 26.06.2013 privind acordul de solicitare în vederea preluării în domeniul public al județului Bistrița-Năsăud a imobilului situat în municipiul Bistrița, Bulevardul Independenței nr. 9.

Art.6 Prezenta hotărâre a fost adoptată cu un număr de 31 voturi “pentru”.

Art.7 Cu ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri se încredințează Direcția administrație locală, Direcția economică și Direcția tehnică, investiții, lucrări publice din cadrul Consiliului Județean Bistrița-Năsăud.

Art.8 Prezenta hotărâre se comunică prin grija Serviciului administrație și relații publice cu:

Direcția administrație locală;

Direcția economică;

Direcția tehnică, investiții, lucrări publice;

Administratorul public al județului;

Ministerul Tineretului și Sportului;

Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Bistrița-Năsăud;

Instituția Prefectului județul Bistrița-Năsăud.

PREȘEDINTE,
EMIL RADU MOLDOVAN
Contrasemnează:
SECRETARUL JUDEȚULUI,
MICA OPREA

Nr. 161
Din 30.10.2017
Întocmit: C.G.A/G.M/MN/5 ex.

Text preluat din documentul publicat pe portalbn.ro: hotărârea semnată (PDF), documentul Word. Anexe și alte documente: Anexa la hot 161, Anexa.

Dezbateri, propuneri, voturi