ROMÂNIA
JUDEȚUL BISTRIȚA-NĂSĂUD
CONSILIUL JUDEȚEAN
HOTĂRÂRE
privind finanțarea proiectului „Reforma Învățămîntului din Moldova”, subproiectul „Lucrări civile la Liceul Teoretic „Vasile Coroban” din orașul Glodeni, Consiliul Raional Glodeni,
Republica Moldova
Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, întrunit în ședință ordinară în data de 30 mai 2019, în prezența a 31 de consilieri județeni;
Având în vedere:
- Expunerea de Motive nr.IX/9746/24.05.2019 a Președintelui Consiliului Județean Bistrița-Năsăud;
- Raportul comun nr.II/9748/24.05.2019 al Direcției economice, Direcției administrație locală și Arhitectului șef din cadrul Consiliului Județean Bistrița-Năsăud;
- Decizia Consiliului Raional Glodeni nr.2/26 din 15 martie 2019 cu privire la înaintarea propunerii de finanțare către Consiliul Județean Bistrița-Năsăud (România) privind proiectul „Reforma Învățămîntului din Moldova‟, subproiectul „Lucrări civile la Liceul Teoretic „Vasile Coroban” din orașul Glodeni‟, transmisă prin adresa nr.12602/1-76 din 19 martie 2019, înregistrată la Consiliul Județean Bistrița-Năsăud cu nr.IX/4604/20.03.2019;
- Decizia Consiliului Raional Glodeni nr.10/16 din 08 decembrie 2017 cu privire la aprobarea propunerii de subproiect și lucrărilor civile la IP LT „Vasile Coroban‟ din cadrul proiectului Reforma învățămîntului în Moldova implementat de FISM, înregistrată la Consiliul Județean Bistrița-Năsăud cu nr.II/8528/09.05.2019;
- prevederile art.35^1 din Legea nr.273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;
- prevederile Ordinului comun al ministrului dezvoltării regionale și administrației publice și al ministrului finanțelor publice nr.1120/1030/2014 pentru aprobarea procedurii de finanțare prevăzute la art.35^1 din Legea nr.273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;
- prevederile Hotărârii Consiliului Județean Bistrița-Năsăud nr.165/2017 privind aprobarea Înțelegerii de Cooperare între Județul Bistrița-Năsăud din România și Raionul Glodeni din Republica Moldova;
- prevederile Capitolului 51.02., Titlul VII, cod indicator 55.02. din Anexa nr.4 la Hotărârea Consiliul Județean Bistrița-Năsăud nr.20/2019 privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli al Județului Bistrița-Năsăud pe anul 2019 și estimările pe anii 2020-2022, cu modificările și completările ulterioare;
- raportul nr.IA/10215 din 30.05.2019 al Comisiei economice;
- raportul nr.IA/10208 din 30.05.2019 al Comisiei de administrație.
În temeiul prevederilor art.15 alin.(5), art.91 alin.(1) lit.e) și alin.(6) lit.a), art.98 și art.115 alin.(1) lit.c) din Legea nr.215/2001 privind administrația publică locală, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
HOTĂRĂȘTE:
Art.1 (1) Se aprobă finanțarea proiectului „Reforma Învățămîntului din Moldova”, subproiectul „Lucrări civile la Liceul Teoretic „Vasile Coroban” din orașul Glodeni”, Republica Moldova, propus de Consiliul Raional Glodeni, din bugetul de venituri și cheltuieli al județului Bistrița-Năsăud cu suma de 144.330 euro.
(2) Documentația tehnică privind implementarea proiectului „Reforma Învățământului din Moldova”, subproiectul „Lucrări civile la Liceul Teoretic „Vasile Coroban” din orașul Glodeni”, Republica Moldova, este prevăzută în Anexa nr.1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2 Se aprobă Acordul de finanțare dintre Județul Bistrița-Năsăud și Raionul Glodeni pentru finanțarea proiectului prevăzut la art.1, conform Anexei nr.2 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.3 Prezenta hotărâre a fost adoptată cu un număr de 30 voturi „pentru” și 1 consilier județean nu a votat.
Art.4 Cu ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri se încredințează Direcția economică și Direcția administrație locală din cadrul Consiliului Județean Bistrița-Năsăud.
Art.5 Prezenta hotărâre se comunică de către Serviciul juridic cu:
- Direcția economică;
- Direcția administrație locală;
- Arhitectul șef;
- Consiliul Raional Glodeni;
- Instituția Prefectului - județul Bistrița-Năsăud.
PREȘEDINTE,
EMIL RADU MOLDOVAN
Contrasemnează:
SECRETARUL JUDEȚULUI,
MICA OPREA
Nr. 37
Din 30.05.2019
C.T.I./B.D.F./O.I.C./B.E./6 ex.