ROMÂNIA
JUDEȚUL BISTRIȚA-NĂSĂUD
CONSILIUL JUDEȚEAN
HOTĂRÂRE
privind aprobarea atribuirii unei licențe de traseu
pentru servicii de transport public județean de persoane prin
curse regulate speciale
Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, întrunit în ședință ordinară în data de 29.05.2018, în prezența a 31 consilieri județeni;
Având în vedere:
- Expunerea de Motive nr.IX/9328 din 09.05.2018 a Președintelui Consiliului Județean Bistrița-Năsăud;
- raportul nr.IIIb/9353 din 09.05.2018 al Arhitectului-șef – Compartiment Autoritatea Județeană de Transport din cadrul Consiliului Județean Bistrița-Năsăud;
- cererea nr.207/13.04.2018 depusă de S.C. TRANSMIXT S.A., înregistrată la Consiliul Județean Bistrița-Năsăud cu nr.III/7327 din 13.04.2018, prin care se solicită acordarea unei licențe de traseu pentru servicii de transport public județean prin curse regulate speciale;
- contractul nr.653/14.12.2017 încheiat între S.C. TRANSMIXT S.A., operatorul de transport rutier, cu S.C. Leoni Wiring Systems RO S.R.L., beneficiarul transportului;
- prevederile Hotărârii Consiliului Județean Bistrița-Năsăud nr.154/2013 privind aprobarea Regulamentului pentru efectuarea serviciului de transport public de persoane prin curse regulate speciale în județul Bistrița-Năsăud;
- prevederile art.5 și art.17 alin.(1) lit.p) din Legea nr.92/2007 privind serviciile de transport public local, cu modificările și completările ulterioare;
- prevederile art.4 lit.h), art.31, art.32, art.33 și art.35 din Anexa la Ordinul ministrului internelor și reformei administrative nr.353/2007 pentru aprobarea Normelor de aplicare a Legii serviciilor de transport public local nr.92/2007, cu modificările și completările ulterioare;
- prevederile Ordinului ministrului transportului nr.972/2007 pentru aprobarea Regulamentului-cadru pentru efectuarea transportului public local și a Caietului de sarcini-cadru al serviciilor de transport public local;
- raportul nr.IBa/10896 din 29.05.2018 al Comisiei de administrație;
- raportul nr.IBa/10899 din 29.05.2018 al Comisiei de urbanism.
În temeiul prevederilor art.91 alin.(1) lit.d) și f), alin.(5) lit.a) pct.14, art.97 și art.115 alin.(1) lit.c) din Legea nr.215/2001 privind administrația publică locală, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
HOTĂRĂȘTE:
Art.1 (1) Se aprobă atribuirea licenței de traseu pentru servicii de transport public județean de persoane prin curse regulate speciale pentru S.C. TRANSMIXT S.A. cu sediul municipiul Bistrița, str. Sigmirului, nr. 16, județul Bistrița-Năsăud, având CUI RO570362, pentru următorul traseu:
- Municipiul Bistrița - Satul Visuia, Comuna Miceștii de Cîmpie;
conform graficului de circulație prevăzut în Anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
(2) Licența de traseu atribuită conform alin.(1) va avea valabilitate de la data de 01.06.2018 până la data de 31.12.2019, dată la care expiră contractul încheiat S.C. TRANSMIXT S.A., operatorul de transport rutier și S.C. Leoni Wiring Systems RO S.R.L., beneficiarul transportului.
Art.2 Prezenta hotărâre a fost adoptată cu un număr de 30 voturi „pentru” și 1 consilier județean nu a votat.
Art.3 Cu ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri se încredințează Arhitectul șef, prin Compartimentul Autoritatea Județeană de Transport din cadrul Consiliului Județean Bistrița-Năsăud.
Art.4 Prezenta hotărâre se comunică de către Serviciul administrație și relații publice cu:
- Arhitectul șef - Compartimentul Autoritatea Județeană de Transport;
- Autoritatea Rutieră Română A.R.R. – Agenția teritorială A.R.R. Bistrița-Năsăud;
- S.C. TRANSMIXT S.A., cu sediul în Municipiul Bistrița, str. Sigmirului, nr. 16, județul Bistrița-Năsăud;
- Instituția Prefectului - județul Bistrița-Năsăud.
PREȘEDINTE
EMIL RADU MOLDOVAN
Contrasemnează:
SECRETARUL JUDEȚULUI
MICA OPREA
Nr. 56
Din 29.05.2018
CM/SV/MN/5 ex.