ordinară din

Ședință ordinară, convocată prin Dispoziția președintelui Consiliului Județean nr. 117 din 21 iunie 2019, completată prin Dispoziția nr. 121 din 24 iunie 2019. Lipsesc Anghel Niculae, Andrei Suciu și Ovidiu-Iosif Florean.

Consiliul declanșează procedurile pentru privatizarea societății „Lucrări Drumuri și Poduri”, pe care președintele o explică prin lipsa forței de muncă, iar liberalii prin „managementul defectuos bazat pe pile, relații, cunoștințe, neamuri”. Schimbul de replici continuă la Diverse: președintele îl îndeamnă pe „tânărul consilier liberal” Florin-Cristian Moldovan să-și găsească investitori și să preia el societatea, iar Eugen-Dicones Curteanu îi răspunde: „Luați dumneavoastră societatea LDP și faceți-o să performeze”. Se mai aprobă două poduri la Breaza, modernizarea drumului Gledin–Vătava și proiectul de digitalizare a arhivei Consiliului Județean.

Proces-verbal — previzualizare — apasă pentru a deschide prima pagină
ROMÂNIA
JUDEŢUL BISTRIŢA-NĂSĂUD
CONSILIUL JUDEŢEAN
Nr. IA/12735 din 01.07.2019
PROCES - VERBAL
încheiat astăzi, 26 iunie 2019, în şedinţa ordinară a
Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud
Lucrările şedinţei ordinare a Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud din data de 26 iunie 2019 se desfăşoară în sala de şedinţe a Palatului Administrativ din Municipiul Bistriţa, Piaţa Petru-Rareş, nr.1, judeţul Bistriţa-Năsăud, începând cu ora 15⁰⁰. Prin Dispoziţia Preşedintelui Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud nr.117 din 21.06.2019 a fost convocat Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud în şedinţă ordinară la data de 26 iunie 2019, orele 15⁰⁰, iar ordinea de zi a fost completată prin Dispoziţia Preşedintelui Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud nr.121 din 24.06.2019. Consilierii judeţeni au fost convocaţi în scris, prin invitaţie, telefonic şi prin mass-media.
Anunţul cu privire la proiectul ordinii de zi a fost afişat la sediul instituţiei şi pe site-ul www.portalbn.ro.
*
În sală sunt prezenţi 28 de consilieri judeţeni conform listei de prezenţă.
De la şedinţă lipsesc: domnul Anghel Niculae - consilier judeţean, domnul Andrei Suciu - consilier judeţean şi domnul Ovidiu-Iosif Florean - consilier judeţean.
*
Este prezentă la şedinţă domnişoara Mica Oprea - Secretarul judeţului şi domnul Florin-Grigore Moldovan - Administratorul public al judeţului Bistriţa-Năsăud.
*
Au fost invitate şi se află prezente în sală persoane din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud: domnul Grigore-Dorin Popescu - director executiv, domnul Alexandru-Marian Toniuc - director executiv, doamna Alexandrina-Crina Borş - director executiv, domnul Iulian-Teofil Cioarbă - director executiv, domnul Radu Săplăcan - arhitect şef, domnul Gabriel Marian Pop - şef serviciu, doamna Veronica Hasnaş - şef serviciu, domnul Lucian Borgovan - şef serviciu, doamna Gabriela Adriana Ceuca - şef serviciu, doamna Ecaterina Corina Ceuca - consilier juridic superior, doamna Ionela Crina Palade - consilier principal, doamna Oana-Diana Sîngeorzan -
[ … ]

Se afișează doar prima pagină. Transcrierea integrală a procesului-verbal poate fi solicitată — scrieți-ne.

Ordinea de zi (11 puncte)


1.

Ordinea de zi

Ordinea de zi, cu nouă proiecte de hotărâre, aprobată cu toate cele 28 de voturi

2.

Hotărârea nr. 55/26.06.2019

privind aprobarea Listei de repartizare a locuințelor destinate închirierii tinerilor specialiști din sănătate, rămase vacante, adoptată cu toate cele 28 de voturi

3.

Hotărârea nr. 56/26.06.2019

privind aprobarea Monografiei economico-militare a județului Bistrița-Năsăud, actualizată, ediția 2019, adoptată cu toate cele 28 de voturi

4.

Hotărârea nr. 57/26.06.2019

privind aprobarea Documentației de avizare a lucrărilor de intervenție și a indicatorilor tehnico-economici aferenți obiectivului de investiții „Modernizare DJ 154B, km 10+620–15+400, limită județul Mureș – Monor (DJ 154)”, adoptată cu toate cele 28 de voturi

5.

Hotărârea nr. 58/26.06.2019

privind aprobarea Documentației de avizare a lucrărilor de intervenție și a indicatorilor tehnico-economici aferenți obiectivului de investiții „Pod pe DJ 170, km 16+824 Breaza”, adoptată cu toate cele 28 de voturi

6.

Hotărârea nr. 59/26.06.2019

privind aprobarea Documentației de avizare a lucrărilor de intervenție și a indicatorilor tehnico-economici aferenți obiectivului de investiții „Pod pe DJ 170, km 20+897 Breaza”, adoptată cu toate cele 28 de voturi

7.

Hotărârea nr. 60/26.06.2019

privind acordarea mandatului special reprezentanților Județului Bistrița-Năsăud în Adunarea Generală a Acționarilor la S.C. „Lucrări Drumuri și Poduri” S.A. Bistrița, adoptată cu 22 de voturi „pentru” și unul „împotrivă”; cei cinci reprezentanți ai județului în AGA nu votează

8.

Hotărârea nr. 61/26.06.2019

privind unele măsuri pentru declanșarea procesului de privatizare a S.C. „Lucrări Drumuri și Poduri” S.A. Bistrița, adoptată cu 18 voturi „pentru” și 5 „împotrivă”; cei cinci reprezentanți ai județului în AGA nu votează

9.

Hotărârea nr. 62/26.06.2019

privind aprobarea proiectului „RAISE: Retro-digitalizarea arhivei și informatizarea serviciilor electronice la Consiliul Județean Bistrița-Năsăud” și a cheltuielilor legate de proiect, adoptată cu 26 de voturi „pentru” și unul „împotrivă”; un consilier nu votează

10.

Hotărârea nr. 63/26.06.2019

privind aprobarea dezlipirii imobilului situat în municipiul Bistrița, localitatea Unirea, str. Aerodromului nr. 33, înscris în Cartea funciară nr. 84049 Bistrița, proprietate publică a județului Bistrița-Năsăud, adoptată cu toate cele 28 de voturi

11.

Diverse

Continuarea disputei despre privatizarea societății „Lucrări Drumuri și Poduri”

Prezenți la ședință


Președintele Consiliului județean
Administrator public
Secretarul general
Președinte de ședință
Vicepreședinte
Vicepreședinte