privind modificarea și completarea Regulamentului de organizare și funcționare al serviciului public de salubrizare, respectiv activitățile de management și operare ale Centrului de Management Integrat al Deșeurilor Tărpiu, județul Bistrița-Năsăud, aprobat prin Hotărârea Consiliului Județean nr. 12 din 27.01.2016, și implementarea măsurilor privind răspunderea extinsă a producătorului pentru gestionarea deșeurilor de ambalaje din deșeurile municipale, adoptată cu 25 de voturi „pentru” și unul „împotrivă”

Proiect inițiat de vicepreședintele Ioan Țintean, intrat pe ordinea de zi prin completare. Avize favorabile de la comisiile de administrație și de urbanism; nu sunt discuții. Adoptată cu 25 de voturi „pentru” și unul „împotrivă”. Procesul-verbal nu îi numește pe cei care au votat, așa că voturile nu sunt trecute nominal. Vasile Puica le mulțumește consilierilor și le dă întâlnire la ședința ordinară de miercuri. Ședința se închide la 13:08.

Face parte din: Sistemul de gestionare a deșeurilor

Textul hotărârii — apasă pentru a-l deschide

ROMÂNIA

JUDEȚUL BISTRIȚA-NĂSĂUD

CONSILIUL JUDEȚEAN

HOTĂRÂRE

privind modificarea și completarea Regulamentului de organizare și funcționare al Serviciului public de salubrizare, respectiv Activitățile de Management și Operare ale Centrului de Management Integrat al Deșeurilor Tărpiu, Județul Bistrița-Năsăud – serviciu înființat de către Consiliul Județean Bistrița-Năsăud aprobat prin Hotărârea Consiliului Județean Bistrița-Năsăud nr. 12 din 27.01.2016 și implementarea măsurilor privind răspunderea extinsă a producătorului pentru gestionarea deșeurilor de ambalaje din deșeurile municipale

Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, întrunit în ședință extraordinară, în data de 17.12.2018, în prezența a 26 consilieri județeni:

Având în vedere:

- Expunerea de Motive nr.III/26252/14.12.2018 a Vicepreședintelui Consiliului Județean Bistrița-Năsăud – domnul Ioan Țintean;

- raportul comun nr. 26255/14.12.2018 al Direcției drumuri județene, mediu, transport, Direcției economice și Direcției administrație locală din cadrul Consiliului Județean Bistrița-Năsăud;

- prevederile Proiectului „Sistem de management integrat al deșeurilor solide în județul Bistrița-Năsăud” Nr. CCI 2007 RO 161 PR 013 cu nr. de înregistrare în SMIS-CSNR 1385, aprobat prin Contractul de finanțare nr. 80504/25.05.2009, cu modificările și completările ulterioare, încheiat între Ministerul Mediului și Consiliul Județean Bistrița-Năsăud;

- prevederile art.III din Ordonanța de Urgență nr.74 din 17 iulie 2018 pentru modificarea și completarea Legii nr.211/2011 privind regimul deșeurilor, a Legii nr. 249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor și a deșeurilor de ambalaje și a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu;

- prevederile art.17, alin.(1), lit.d), lit.g), lit.i) , alin.(2), art. 59 alin.(3) –(4) și prevederile Anexei nr.7 din Legea nr. 211/2011 privind regimul deșeurilor rep. cu modificările și completările ulterioare;

- prevederile art.6 alin.(1) lit.h), art.8, art.12 alin.(3), art.17 alin.(4) și art.24 alin.(2) din Legea nr.101/2006 – Legea serviciului de salubrizare a localităților, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

- prevederile art.8 alin.(3) lit.i) și art.22 alin.(4) din Legea nr.51/2006 - Legea serviciilor comunitare de utilități publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

- prevederile Legii nr.249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor și deșeurilor din ambalaje;

- prevederile Hotărârii Consiliului Județean Bistrița-Năsăud nr. 41/31.10.2011 privind înființarea și organizarea activității de Salubrizare, respectiv de Management și Operare a Centrului de Management Integrat al Deșeurilor Tărpiu, Județul Bistrița-Năsăud;

- prevederile art.15, art.17 alin.(4) lit.g), art.19 alin.(6), art.47, art.62, alin.(2) din Contractul de Concesiune nr.34 din 04.01.2013 privind delegarea prin concesiune a Serviciului public de management și operare a Centrului de Management Integrat al Deșeurilor Tărpiu, județul Bistrița-Năsăud, încheiat între Județul Bistrița-Năsăud și „S.C. Vitalia Servicii pentru Mediu Tratarea Deșeurilor S.R.L. Boldești-Scăieni” cu modificările și completările ulterioare aprobat prin Hotărârea Consiliului Județean Bistrița-Năsăud nr.10 din 04.02.2013 privind aprobarea atribuirii Contractului de Concesiune nr.34/04.01.2013 privind Delegarea prin Concesiune a Serviciului Public de Management și Operare a Centrului de Management Integrat al Deșeurilor Tărpiu, județul Bistrița-Năsăud către S.C. VITALIA SERVICII PENTRU MEDIU TRATAREA DEȘEURILOR S.R.L. Boldești Scăieni, ca urmare a finalizării procedurii de achiziție privind delegarea prin licitație publică;

- raportul nr.IA/26360 din 17.12.2018 al Comisiei de administrație;

- raportul nr.IA/26363 din 17.12.2018 al Comisiei de urbanism.

În temeiul prevederilor art.91 alin.(1) lit.d), alin.(5) lit.a) punctul 13, art.97 și art.115 alin.(1) lit.c) din Legea nr.215/2001 a administrației publice locale, republicată, cu modificările și completările ulterioare,

HOTĂRĂȘTE:

Art.I. Se modifică nr. crt. 1.1.3 de la Secțiunea Indicatori de performanță suplimentari pentru activitatea de operare a depozitului conform, stației de sortare, stației de compostare și de monitorizare post-închidere a depozitelor de deșeuri neconforme închise definitiv, din ANEXA nr.1 la Regulamentul de organizare și funcționare al Serviciului public de salubrizare respectiv Activitățile de Management și Operare ale Centrului de Management Integrat al Deșeurilor Tărpiu, Județul Bistrița-Năsăud, aprobat prin Hotărârea Consiliului Județean Bistrița-Năsăud nr.12 din 27.01.2016 după cum urmează:

“

|1.1.3. |Cantitatea totală de deșeuri trimise la reciclare ca procentaj din cantitatea totală de deșeuri acceptate la |% |75% |

| |stația de sortare | | |

“

Art.II Se completează art.66 din CAPITOLUL V Indicatori de performanță și de evaluare ai Serviciului de salubrizare din Regulamentul de organizare și funcționare al Serviciului public de salubrizare, respectiv Activitățile de Management și Operare ale Centrului de Management Integrat al Deșeurilor Tărpiu, Județul Bistrița-Năsăud aprobat prin Hotărârea Consiliului Județean Bistrița-Năsăud nr.12 din 27.01.2016 prin introducerea unui alineat nou cu următorul cuprins :

“(5) Penalitatea pentru nerealizarea indicatorului de performanță, prevăzut la nr. cr.1.1.3 din Secțiunea Indicatori de performanță suplimentari pentru activitatea de operare a depozitului conform, stației de sortare, stației de compostare și de monitorizare post-închidere a depozitelor de deșeuri neconforme închise definitiv, din ANEXA nr.1 la Regulamentul de organizare și funcționare al Serviciului public de salubrizare respectiv Activitățile de Management și Operare ale Centrului de Management Integrat al Deșeurilor Tărpiu, Județul Bistrița-Năsăud este plata de către operatorul S.C. VITALIA SERVICII PENTRU MEDIU TRATAREA DEȘEURILOR S.R.L. Boldești Scăieni a cuantumului aferent tarifului de depozitare și a contribuției pentru economia circulară pentru cantitățile de deșeuri destinate a fi depozitate care depășesc cantitățile corespunzătoare indicatorilor de performanță prevăzuți.“

Art.III Se aprobă modificarea Contractului de Concesiune nr.34 din 04.01.2013 privind delegarea prin concesiune a Serviciului public de management și operare a Centrului de Management Integrat al Deșeurilor Tărpiu, județul Bistrița-Năsăud, încheiat între Județul Bistrița-Năsăud și S.C. Vitalia Servicii pentru Mediu Tratarea Deșeurilor S.R.L. Boldești-Scăieni, prin act adițional, conform prevederilor art. I și art.II din prezenta hotărâre.

Art.IV Prevederile art.I-III din prezenta hotărâre intră în vigoare începând cu data de 01.01.2019.

Art.V În vederea implementării măsurilor privind obligațiile producătorilor pentru gestionarea deșeurilor de ambalaje din deșeurile municipale, se vor încheia contracte/parteneriate sau alte forme de colaborare cu organizațiile care implementează obligațiile privind răspunderea extinsă a producătorului în vederea îndeplinirii obiectivelor stabilite prin actele normative cu privire la gestionarea deșeurilor de ambalaje din deșeurile municipale.

Art.VI Prezenta hotărâre a fost adoptată cu un număr de 25 de voturi ”pentru” și 1 vot "împotrivă".

Art.VII Cu ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri se încredințează Direcția drumuri județene, mediu, transport din cadrul Consiliului Județean Bistrița-Năsăud.

Art.VIII Prezenta hotărâre se comunică de către Serviciul juridic cu:

- Direcția drumuri județene, mediu, transport;

- Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Gestionarea Integrată a Deșeurilor Municipale în Județul Bistrița-Năsăud;

- S.C. Vitalia Servicii pentru Mediu Tratarea Deșeurilor S.R.L. Boldești-Scăieni;

- Instituția Prefectului județul Bistrița-Năsăud.

VICEPREȘEDINTE,
VASILE PUICA
Contrasemnează:
SECRETARUL JUDEȚULUI,
MICA OPREA

Nr. 181
Din 17.12.2018
LB/BL/PMV/BE/5 ex.

Text preluat din documentul publicat pe portalbn.ro: hotărârea semnată (PDF), documentul Word.

Dezbateri, propuneri, voturi


Inițiatori
Intervenții Nu au fost intervenții la acest proiect.
Propuneri Nu au fost propuneri la acest proiect.
Voturi Procesul-verbal nu consemnează nominal cine cum a votat; cifrele votului sunt în descrierea de mai sus.
Consilieri absenți