privind aprobarea Listei de repartizare a locuințelor destinate închirierii tinerilor specialiști din sănătate, construite de Agenția Națională pentru Locuințe, adoptată cu 27 de voturi „pentru”; un consilier nu votează

Proiect intrat pe ordinea de zi prin completare. Avize favorabile de la comisiile economică, de cultură și de administrație. Florin-Cristian Moldovan, fost membru al comisiei de repartizare: demersul e lăudabil, dar medicii pot cumpăra apartamentele după un an; ar trebui găsite soluții ca ele să rămână medicilor „10–20 de ani”. Președintele ar înclina spre locuințe de serviciu pentru medici, dar legea nu o face consiliul: ar fi nevoie de o modificare legislativă, iar un tratament diferit față de ceilalți chiriași ANL ar fi discriminare și probabil neconstituțional; există riscul ca apartamentele să fie cumpărate și revândute. Articolul 1, votat secret, și hotărârea în ansamblu trec cu câte 27 de voturi „pentru”, iar un consilier nu votează; procesul-verbal nu îl numește, așa că toți cei prezenți sunt trecuți „pentru”. La final, președintele rezumă bugetul: cu 33% mai mare decât în 2018, 166 de obiective de investiții, 75% din buget pentru investiții. Ședința se închide la 12:25.

Textul hotărârii — apasă pentru a-l deschide

ROMÂNIA

JUDEȚUL BISTRIȚA-NĂSĂUD

CONSILIUL JUDEȚEAN

HOTĂRÂRE

privind aprobarea Listei de repartizare a locuințelor destinate închirierii tinerilor specialiști din sănătate, construite de

Agenția Națională pentru Locuințe

Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, întrunit în ședință extraordinară în data de 12.04.2019, în prezența a 28 de consilieri județeni;

Având în vedere:

- Expunerea de Motive nr.IX/6630 din 11.04.2019 a Președintelui Consiliului Județean Bistrița-Năsăud;

- raportul comun nr.II/6631 din 11.04.2019 al Direcției economice și Direcției administrație locală din cadrul Consiliului Județean Bistrița-Năsăud;

- Protocolul de predare-primire a obiectivului de investiții “Locuințe destinate închirierii tinerilor specialiști din sănătate”, nr.119 din 11.04.2019 încheiat între Agenția Națională pentru Locuințe și Județul Bistrița-Năsăud, înregistrat la Consiliul Județean Bistrița-Năsăud cu nr.II/6687 din 11.04.2019;

- Procesul-verbal al Comisiei de analiză a cererilor pentru închirierea locuințelor tinerilor specialiști din sănătate nr.IIC/6614 din 11.04.2019;

- prevederile art.7^1 alin.(6), art.8 alin.(1)-(3) și art.23 din Legea nr.152/1998 privind înființarea Agenției Naționale pentru Locuințe, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

- prevederile art.3 alin.(2)-(4), art.14 alin.(7), art.15 alin.(5)-(8), art.19^1 din Anexa la Hotărârea Guvernului nr.962/2001 privind aprobarea Normelor metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii nr.152/1998 privind înființarea Agenției Naționale pentru Locuințe, cu modificările și completările ulterioare;

- prevederile Hotărârii Consiliului Județean Bistrița-Năsăud nr.105/2018 pentru aprobarea Regulamentului privind cadrul, modalitatea de analiză și soluționare a cererilor de repartizare a locuințelor construite de Agenția Națională pentru Locuințe, destinate închirierii tinerilor specialiști din sănătate, administrarea, exploatarea și închirierea acestora;

- prevederile Hotărârii Consiliului Județean Bistrița-Năsăud nr.147/2018 privind aprobarea Listei de prioritate pentru repartizarea locuințelor A.N.L. tinerilor specialiști din sănătate;

- raportul nr.IA/6729 din 12.04.2019 al Comisiei economice;

- raportul nr.IA/6723 din 12.04.2019 al Comisiei de administrație;

- raportul nr.IA/6725 din 12.04.2019 al Comisiei de cultură.

În temeiul prevederilor art.91 alin.(1) lit.f), art.98 și art.115 alin.(1) lit.c) din Legea nr.215/2001 privind administrația publică locală, republicată, cu modificările și completările ulterioare,

HOTĂRĂȘTE:

Art.1 (1) Se aprobă Lista de repartizare a locuințelor destinate închirierii tinerilor specialiști din sănătate, construite de Agenția Națională pentru Locuințe, conform Anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

(2) Lista aprobată la alin.(1) poate fi contestată în termen de 7 zile de la publicarea pe site-ul Consiliului Județean Bistrița-Năsăud www.portalbn.ro. Contestațiile sunt adresate Președintelui Consiliului Județean Bistrița-Năsăud și se depun la registratura instituției.

Art.2 Prezenta hotărâre a fost adoptată cu un număr 27 de voturi "pentru'' și 1 consilier județean nu a votat.

Art.3 Prezenta hotărâre se aduce la cunoștință publică prin afișare la sediul Consiliului Județean Bistrița-Năsăud și publicare pe site-ul instituției www.portalbn.ro.

Art.4 Cu ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri se încredințează Direcția economică, Direcția administrație locală și Arhitectul șef.

Art.5 Prezenta hotărâre se comunică de către Serviciul juridic cu:

- Direcția economică;

- Direcția administrație locală;

- Arhitectul șef;

- Direcția de Sănătate Publică Bistrița-Năsăud;

- Instituția Prefectului - județul Bistrița-Năsud;

PREȘEDINTE,
EMIL RADU MOLDOVAN
Contrasemnează,
SECRETARUL JUDEȚULUI,
MICA OPREA

Nr.23
Din 12.04.2019
C.G.A/C.A./B.E./6 ex.

Text preluat din documentul publicat pe portalbn.ro: hotărârea semnată (PDF), documentul Word. Anexe și alte documente: Anexa la Hot nr 23, Anexa la hot. - lista repartizare.

Dezbateri, propuneri, voturi