ordinară din

Ședință ordinară, convocată prin Dispoziția președintelui Consiliului Județean nr. 11 din 23 ianuarie 2014. Sunt prezenți toți cei 29 de consilieri în funcție și președintele Emil Radu Moldovan; în sală e și senatorul Ioan Deneș, fost consilier județean.

Consiliul aprobă bugetul județului pe 2014, cu 17 voturi la 10, cu amendamentul comisiei economice, dar fără cel al comisiei de urbanism, care muta un milion de lei de la Centrul Județean pentru Cultură la două drumuri județene. PDL recunoaște că bugetul e „mai bine structurat” decât cel de anul trecut și are mai mulți bani pentru investiții, dar Eugen-Dicones Curteanu reclamă că programul de investiții nu are elementele cerute de lege. Președintele își prezintă prioritățile pentru fondurile europene: drumul „Poarta Transilvaniei”, de la Chiochiș la Colibița și Lunca Ilvei, și drumul Uriu – Valea Ilișua. Se mai aprobă bugetul societății Lucrări Drumuri și Poduri, fără votul celor cinci consilieri din adunarea acționarilor, licențe de traseu pentru curse speciale și un spațiu pentru asociația „Turism în Bistrița-Năsăud”. La „Diverse”, președintele informează despre creditul BERD garantat de județ pentru Aquabis, iar Monica Săsărman cere soluții pentru apa de la Șieu-Odorhei și pentru drumul Rebra – Parva.

Proces-verbal — previzualizare — apasă pentru a deschide prima pagină
R O M Â N I A
JUDEŢUL BISTRIŢA-NĂSĂUD
CONSILIUL JUDEŢEAN
Nr. IC/1230 din 29.01.2014
PROCES – VERBAL
încheiat astăzi, 29 ianuarie 2014, în şedinţa ordinară a
Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud
Lucrările şedinţei ordinare a Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud din data
de 29 ianuarie 2014 se desfăşoară în sala de şedinţe a Palatului Administrativ al
Judeţului Bistriţa - Năsăud, începând cu ora 14ºº.
Conform prevederilor Dispoziţiei Preşedintelui Consiliului Judeţean Bistriţa-
Năsăud nr.11 din 23.01.2014 privind convocarea Consiliului Judeţean Bistriţa-
Năsăud în şedinţă ordinară la data de 29 ianuarie 2014, ora 14.00 consilierii
judeţeni au fost convocaţi la şedinţa ordinară a Consiliului Judeţean Bistriţa-
Năsăud din data de 29 ianuarie 2014, în scris, prin invitaţie, telefonic şi prin
mass-media.
Anunţul cu privire la proiectul ordinii de zi a fost afişat şi la sediul instituţiei
şi pe site-ul www.portalbn.ro .
*
În sală este prezent domnul preşedinte Emil Radu Moldovan şi din totalul
de 29 consilieri judeţeni în funcţie, sunt prezenţi 29 consilieri judeţeni.
Este prezent la şedinţă şi domnul Iosif Redl secretarul judeţului.
*
Au fost invitate şi se află prezente persoane din aparatul de specialitate al
Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud: Moldovan Florin Grigore – administrator
public al judeţului; Mica Oprea – director executiv, Tiniş Viorel – director
executiv; Deac Raluca – director executiv; Orţan Alexandru – Şef serviciu;
Moldovan Nicoleta – consilier principal; Răscol Maria – consilier asistent; Vereş
Paul – consilier principal; Purcoi Dan – consilier pricipal; Nemeş Graţiela –
director Cabinet preşedinte; Sîngeorzan Ştefan şi Ivan Bogdan – consilieri
peşedinte.
În calitate de invitaţi mai participă: Fontul Delia Claudia – Director general
Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Judeţul Bistriţa-Năsăud, Rusu
Andrei – Director S.C. Lucrări Drumuri şi Poduri S.A. Bistriţa-Năsăud.
Reprezentanţii mass-media.
*
Domnul preşedinte Emil Radu Moldovan adresează salutări tuturor
participanţilor şi declară deschisă şedinţa Consiliului Judeţean.
[ … ]

Se afișează doar prima pagină. Transcrierea integrală a procesului-verbal poate fi solicitată — scrieți-ne.

Ordinea de zi (8 puncte)


1.

Ordinea de zi

Ordinea de zi, cu șase proiecte, aprobată cu toate cele 30 de voturi

2.

Hotărârea nr. 3/29.01.2014

privind darea în folosință gratuită Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „Turism în Bistrița-Năsăud” a unui spațiu din domeniul public al județului Bistrița-Năsăud, adoptată cu toate cele 30 de voturi

3.

Hotărârea nr. 4/29.01.2014

privind aprobarea bugetului detaliat de venituri și cheltuieli al S.C. „Lucrări Drumuri și Poduri” S.A. Bistrița pe anul 2014, adoptată cu 21 de voturi „pentru”

4.

Hotărârea nr. 5/29.01.2014

privind aprobarea atribuirii unor licențe de traseu pentru servicii de transport public județean de persoane prin curse regulate speciale, adoptată cu 29 de voturi „pentru”

5.

Hotărârea nr. 6/29.01.2014

privind modificarea componenței Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului și Urbanism a județului Bistrița-Năsăud, adoptată cu toate cele 30 de voturi

6.

Hotărârea nr. 7/29.01.2014

privind aprobarea modificării statului de funcții al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Bistrița-Năsăud, adoptată cu toate cele 30 de voturi

7.

Hotărârea nr. 8/29.01.2014

privind aprobarea bugetului propriu al Consiliului Județean Bistrița-Năsăud pe anul 2014, conform Legii bugetului de stat pe anul 2014 nr. 356/2013, și a estimărilor pe anii 2015–2017, adoptată cu 17 voturi „pentru” și 10 „împotrivă”

8.

Diverse

Creditul BERD pentru Aquabis, apa de la Șieu-Odorhei, drumul Rebra – Parva și cuvântul senatorului Ioan Deneș

Prezenți la ședință


Președintele Consiliului județean
Administrator public
Secretarul general
Președinte de ședință
Vicepreședinte
Vicepreședinte
Alți participanți
Întrebări / interpelări