festivă din

Ședința de constituire a Consiliului Județean Bistrița-Năsăud ales la 10 iunie 2012 — a doua convocare, duminică la ora 17:00, după ce la 22 iunie nu se întruniseră cele două treimi cerute de lege. Sunt prezenți toți cei 30 de consilieri aleși, președintele Consiliului Județean, Emil Radu Moldovan, și secretarul județului, Iosif Redl; participă prefectul Nastasia-Ani Bob, subprefectul Ovidiu-Victor Frenț, senatorul Ioan Țintean și presa.

După imnul național, președintele prezintă rezultatul alegerilor: 15 mandate pentru Uniunea Social-Liberală, 13 pentru PDL și 2 pentru Partidul Poporului – Dan Diaconescu. Grupurile își desemnează liderii — Daniel Suciu (USL), Eugen-Dicones Curteanu (PDL) și Ștefan Todea (PP-DD) — și se aleg comisia de validare, apoi, cu unanimitate, cei 30 de consilieri, care depun jurământul pe Constituție și Biblie. Consiliul e declarat legal constituit.

Cu 18 voturi la 13, majoritatea USL și PP-DD completează ordinea de zi cu alegerea comisiilor de specialitate. Prin vot secret sunt aleși vicepreședinți Nechita-Stelian Dolha (PNL), cu 18 voturi la 13 în fața lui Eugen-Dicones Curteanu, și Alexandru Pugna (PSD), cu 20 de voturi, după ce Curteanu se retrage. Monica Săsărman cere să se consemneze că unii colegi nu-și împăturesc buletinele în cabină. Se constituie, tot prin vot secret, cele patru comisii de specialitate, de câte șapte membri. Ședința durează trei ore.

La final, președintele anunță următoarea ședință ordinară pentru 11 iulie, la ora 15:00, iar din toamnă ședințele ordinare în ultima miercuri a lunii.

Proces-verbal — previzualizare — apasă pentru a deschide prima pagină
R O M Â N I A
JUDEŢUL BISTRIŢA-NĂSĂUD
CONSILIUL JUDEŢEAN
PROCES – VERBAL
încheiat astăzi, 24 iunie 2012 ora 17:00 în şedinţa de constituire a
Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud
La şedinţă participă:
- domnul Emil Radu Moldovan – preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud;
- domnul Iosif Redl – secretarul judeţului.
- Cei 30 de consilieri judeţeni aleşi la alegerile din 10 iunie 2012.
- Din partea Instituţiei Prefectului doamna Nastasia-Ani Bob – prefectul judeţului şi
domnul Ovidiu-Victor Frenţ – subprefectul judeţului.
Din partea Serviciului Cooperare, Relaţii Publice, Cancelarie:
- doamna Moldovan Nicoleta – consilier asistent;
- doamna Ciocan Ionela-Simona – consilier asistent;
- domnul Vereş Paul – consilier principal.
- Domnul Ţintean Ioan – senator.
- Reprezentanţii mass-media.
*
Emil Radu Moldovan: - preşedinte –
Stimaţi colegi, bine aţi venit. Îmi cer scuze pentru că e duminică după-masa, dar conform
termenelor legale, după vineri, nu se potrivea decât ziua de duminică, la două zile după prima
convocare.
Bun venit. Vă doresc tuturor mult succes şi sper ca colaborarea noastră în cadrul
Consiliul Judeţean, în interesul judeţului şi a cetăţenilor judeţului Bistriţa-Năsăud să fie una
fructuoasă.
Conform legii, declar deschisă şedinţa de constituire a Consiliului Judeţean Bistriţa-
Năsăud, urmare a alegerilor locale din data de 10 iunie 2012 şi o să vă rog să ne ridicăm pentru
intonarea imnului de stat.
~ se intonează imnul naţional ~
Emil Radu Moldovan: - preşedinte –
Mulţumesc. Conform prevederilor legii, constat că sunt prezenţi 30 de consilieri din cei 30
de consilieri desemnaţi aleşi şi declar şedinţa legal constituită.
În continuare, domnul preşedinte Emil Radu Moldovan prezintă rezultatul alegerilor
pentru Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud, urmare a scrutinului electoral din 10 iunie 2012,
conform procesului-verbal întocmit de Biroul Electoral de Circumscripţie Judeţeană Nr. 6
Bistriţa-Năsăud (anexat la prezentul proces-verbal).
Ştiţi cu toţii că, pentru buna funcţionare a Consiliului Judeţean, pentru validarea lui avem
nevoie de o Comisie de validare. Conform legii, comisia este compusă dintr-un număr de 3
până la 5 membri şi aş vrea să vă propun un număr de 5 membri pentru Comisia de validare.
Se supune la vot. Cine este pentru? Împotrivă? Abţineri?
Cu unanimitate de voturi “pentru” s-a stabilit un număr de 5 membri pentru
Comisia de validare.
Şi v-aş ruga, sigur asta nu e o prevedere legală, dar poate fi o cutumă după care să
lucrăm în continuare, ca fiecare grup politic să-şi stabilească un lider al grupului politic cu care
se pot face şi negocierile şi toate discuţiile care urmează şi v-aş ruga ca înainte de a trece să
facem propuneri pentru Comisia de validare să vă desemnaţi câte un lider al grupului politic.
1
[ … ]

Se afișează doar prima pagină. Transcrierea integrală a procesului-verbal poate fi solicitată — scrieți-ne.

Ordinea de zi (6 puncte)


2.

Hotărârea nr. 17/24.06.2012

privind validarea mandatelor pentru funcția de consilier al Consiliului Județean Bistrița-Năsăud declarați aleși la alegerile locale din 10 iunie 2012, adoptată în unanimitate

4.

Completarea ordinii de zi

Introducerea pe ordinea de zi a constituirii comisiilor de specialitate, aprobată cu 18 voturi „pentru” și 13 „împotrivă”

5.

Hotărârea nr. 19/24.06.2012

privind alegerea vicepreședinților Consiliului Județean Bistrița-Năsăud: Nechita-Stelian Dolha (PNL) și Alexandru Pugna (PSD)

Prezenți la ședință


Președintele Consiliului județean
Secretarul general
Președinte de ședință
Vicepreședinte
Vicepreședinte