pentru modificarea Hotărârii Consiliului Județean Bistrița-Năsăud nr. 31/2012 privind desemnarea reprezentanților Consiliului Județean în Autoritatea Teritorială de Ordine Publică

Vicepreședintele Grigore-Dorin Popescu propune, din partea consilierilor USL, șase reprezentanți, iar Eugen-Dicones Curteanu, din partea PDL, pe Monica Săsărman și Emil Lăcătuș — „mă bucur că a prins loc domnul Nea în sfârșit în ATOP”, remarcă președintele. Vot pe fiecare propunere:

  • Pugna Alexandru — 27 pentru, 1 abținere
  • Ulecan Maria — 21 pentru, 2 împotrivă, 5 abțineri
  • Mereuță Mircea — 23 pentru, 3 împotrivă, 3 abțineri
  • Coman Samuel-Leon — 23 pentru, 1 împotrivă, 3 abțineri
  • Stroe Iulian-Cristian — 21 pentru, 2 împotrivă, 5 abțineri
  • Bugnar Ramona-Cristina — 19 pentru, 2 împotrivă, 6 abțineri
  • Săsărman Monica — 12 pentru, 13 împotrivă, 3 abțineri — respinsă
  • Lăcătuș Emil — 14 pentru, 12 împotrivă, 3 abțineri — respins

Primii șase sunt desemnați reprezentanți ai consiliului în ATOP.

Textul hotărârii — apasă pentru a-l deschide

R O M Â N I A

JUDEȚUL BISTRIȚA-NĂSĂUD

CONSILIUL JUDEȚEAN

H O T Ă R Â R E

pentru modificarea Hotărârii Consiliului Județean Bistrița-Năsăud nr. 31 din 11 iulie 2012 privind desemnarea reprezentanților Consiliului Județean Bistrița-Năsăud în Autoritatea Teritorială

de Ordine Publică

Consiliului Județean Bistrița-Năsăud întrunit în ședință extraordinară, în prezența domnului președinte și a 28 consilieri județeni;

Având în vedere:

- expunerea de motive nr. IC/2877 din 19.02.2013 a Președintelui Consiliului Județean Bistrița-Năsăud;

- Hotărârea Consiliului Județean Bistrița-Năsăud nr. 4/2013 privind constatarea încetării de drept, prin demisie, a mandatului de consilier județean al domnului Suciu Vasile Daniel;

- Hotărârea Consiliului Județean Bistrița-Năsăud nr. 31/2013 privind constatarea încetării mandatului de consilier județean al domnului Todea Ștefan;

- prevederile art. 17 din Legea nr. 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române, SECȚIUNEA a 3-a, Autoritatea teritorială de ordine publică;

- prevederile art. 4 și art. 9 din Hotărârea Guvernului nr. 787/2002 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a autorității teritoriale de ordine publică.

În temeiul prevederilor art. 97 din Legea nr. 215/2001 privind administrația publică locală, republicată, cu modificările și completările ulterioare,

H O T Ă R Ă Ș T E:

Art.1. Se desemnează reprezentanți ai Consiliului Județean Bistrița-Năsăud în Autoritatea Teritorială de Ordine Publică următorii consilieri județeni:

1. PUGNA ALEXANDRU

2. ULECAN MARIA

3. MEREUȚĂ MIRCEA

4. COMAN SAMUEL-LEON

5. STROE IULIAN-CRISTIAN

6. BUGNAR RAMONA-CRISTINA

Art.2. Hotarârea Consiliului Județean Bistrița-Năsăud nr. 31/2012 privind desemnarea reprezentanților Consiliului Județean Bistrița-Năsăud în Autoritatea Teritorială de Ordine Publică se abrogă.

Art.3. Prezenta hotărâre a fost adoptată cu votul secret al majorității consilierilor județeni prezenți.

Art.4. Prezenta Hotărâre se comunică prin grija Serviciului comunicare, relații publice și relații externe cu:

- consilierii județeni;

- secretariatul ATOP;

- Direcția economică;

- Instituția Prefectului județul Bistrița-Năsăud.

PREȘEDINTE,
EMIL RADU MOLDOVAN
Contrasemnează:
SECRETARUL JUDEȚULUI,
IOSIF REDL

Nr. 39
Din 21.03.2013
IR/MN/4 exp.

Text preluat din documentul publicat pe portalbn.ro: hotărârea semnată (PDF), documentul Word.

Dezbateri, propuneri, voturi


Inițiatori
Intervenții
Propuneri Nu au fost propuneri la acest proiect.
Voturi Procesul-verbal nu consemnează nominal cine cum a votat; cifrele votului sunt în descrierea de mai sus.
Consilieri absenți