R O M Â N I A
JUDEȚUL BISTRIȚA-NĂSĂUD
CONSILIUL JUDEȚEAN
H O T Ă R Â R E
privind modificarea componenței
Comisiei pentru protecția copilului Bistrița-Năsăud
Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, întrunit în ședință ordinară, în prezența domnului președinte și a 16 consilieri județeni;
Având în vedere:
- expunerea de motive nr. 1707/1/28.02.2013 a Președintelui Consiliului Județean Bistrița-Năsăud;
- raportul nr. 1707/2/28.02.2013 al Secretarului județului Bistrița-Năsăud;
- adresa nr. 1538 din 06.02.2013 a Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială Bistrița-Năsăud, înregistrată la Consiliul Județean Bistrița-Năsăud sub nr. I/1707 din 13.02.2013;
- Decizia nr. 4 din data de 07.01.2013 a Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială;
- Dispoziția Președintelui Consiliului Județean Bistrița-Năsăud nr. 153 din 22.08.2011 privind modificarea componenței Comisiei pentru protecția copilului Bistrița-Năsăud;
- Hotărârea Consiliului Județean Bistrița-Năsăud nr. 78/2004 privind înființarea și stabilirea componenței Comisiei pentru protecția copilului;
- prevederile art. 4 și 5 din Hotărârea Guvernului României nr. 1437/2004 privind organizarea și metodologia de funcționare a comisiei pentru protecția copilului;
- prevederile art. 104 din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului;
- raportul nr. IC/2466/06.03.2013 al Comisiei de administrație.
În temeiul prevederilor art. 94 și art. 97 din Legea nr. 215/2001 privind administrația publică locală, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
H O T Ă R Ă Ș T E:
Art.1. Se eliberează din funcția de membru al Comisiei pentru protecția copilului Bistrița-Năsăud, doamna SIGMIREAN DOINA-MARIA.
Art.2. Se numește doamna BOB NASTASIA-ANI, director executiv al Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială Bistrița-Năsăud, membru în Comisia pentru protecția copilului Bistrița-Năsăud.
Art.3. Dispoziția Președintelui Consiliului Județean Bistrița-Năsăud nr. 153 din 22.08.2011 se abrogă.
Art.4. Prezenta hotărâre s-a adoptat cu un număr de 17 voturi « pentru ».
Art.5. Hotărârea Consiliului Județean Bistrița-Năsăud nr. 78/2004, republicată, se modifică în mod corespunzător.
Art.6. Prezenta hotărâre se va publica în Monitorul Oficial al județului Bistrița-Năsăud.
Art.7. Cu ducere la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri se încredințează Secretarul județului Bistrița-Năsăud.
Art.8. Prezenta hotărâre se comunică de către Serviciul comunicare, relații publice și relații externe cu:
- Secretarul Județului;
- Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Bistrița-Năsăud;
- Doamna Bob Nastasia-Ani, director executiv al Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială Bistrița-Năsăud;
- Instituția Prefectului județul Bistrița-Năsăud.
PREȘEDINTE,
Emil Radu Moldovan
Contrasemnează:
SECRETARUL JUDEȚULUI,
Iosif Redl
Nr. 25
Din 06.03.2013
IR/MN/5 exp.