Hotărârea nr. 86/30.05.2018


privind aprobarea Documentației de Avizare a Lucrărilor de Intervenții și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectul de investiții ”Modernizare Piaţa Centrală”, din municipiul Bistrița

adoptată cu 14 voturi ”pentru” și 6 voturi ” împotrivă” din 20 consilieri prezenți.
Acest proiect se încadrează în: Programul Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 4.- Sprijinirea dezvoltării urbane – Prioritatea de investiții 4.1- Promovarea strategiilor de reducere a emisiilor de dioxid de carbon pentru toate tipurile de teritoriu, în particular zone urbane, inclusiv promovarea planurilor sustenabile de mobilitate urbană și a unor măsuri relevante pentru atenuarea adaptărilor – Obiectiv specific: “Reducerea emisiilor de carbon în municipiile reședință de județ prin investiții bazate pe planurile de mobilitate urbană durabilă.
Au fost formulate doua propuneri de modificare a proiectului de hotărâre:

Domnul consilier Mârza Teodor Ioan a formulat o propunere prin care solicita să se păstreze cel puțin jumătete din spațiile verzi existente. Prin vot consiliul local a respins aceasta propunere.

Doamna consilier Morar Olivia Diana a formulat propunerea de modificare a proiectului de hotărâre și anume ”ca în jurul statuii lui Andrei Mureșanu să existe o suprafață înierbată”. Propunere nu a trecut.
În sala de consiliu au fost prezenți un grup de cetațeni ai municipiului Bistrița. Șapte cetațeni s-au înscris și au luat cuvântul pentru a-și exprima opinia vizavi de acest proiect de hotarare .
La sedinta a participat si domnul arhitect Eugen Pănescu care a făcut o amplă prezentare a proiectului și a răspuns la întrebările adresate de către consilierii locali dar și celor adresate de către cetațenii aflați în sală.

Dezbateri, propuneri, voturi