privind aprobarea închirierii prin licitaţie publică deschisă a cotei de 1100/4167 mp părți teren, proprietate publică a municipiului Bistrița, situat în str.Sigmirului, amenajat ca pistă de karting, alei pietonale şi spaţiu depozitare karturi
adoptată cu 15 voturi „pentru” și 5 abțineri din 20 consilieri prezenţi; Proiectul a fost adoptat în forma prezentată de inițiator și nu s-au înregistrat propuneri de modificare.
În acest moment al ședinței secretarul municipiului și-a prezentat obiectiile privind punctele 3-4, 6-15 și 18 de pe ordinea de zi a ședinței Consiliului local, în principal obiecții legate de nerespectarea procedurii stabilite de Regulamentul de Organizare și Funcționare a Consiliului local al municipiului Bistrița în fundamentarea, elaborarea și avizarea proiectelor de hotărâre, neavizarea proiectelor în comisii conform atribuțiilor stabilite de Regulament, lipsa Raportului de specialitate al unor servicii competente raportat la obiectul de reglementare.