Hotărârea nr. 88/23.08.2012


privind premierea sportivilor de performanţă din municipiul Bistriţa, participanţi la Jocurile Olimpice 2012 de la Londra, respectiv: Răzvan Martin, Adrian Crişan, Marius Berbecar, Cristian Băţagă, Gabriel Sâncrăian şi a antrenorului Mugur Saranciuc.

Hotărârea a fost adoptată cu vot secret cu 11 voturi „pentru”.
România a fost reprezentată la ediţia din 2012 a Jocurilor Olimpice de o delegaţie din care au făcut parte şi cinci sportivi de renume din municipiu, care au concurat pentru o medalie la disciplinele: haltere (Răzvan Martin, Gabriel Sâncrăian), tenis de masă (Adrian Crişan) şi gimnastică (Marius Berbecar, Cristian Băţagă). Cea mai bună performanţă a fost obţinută de către sportivul Răzvan Martin care a reuşit să ridice, la categoria 69 de kg, un total de 332 kg, aducând României un valoros bronz olimpic - o premieră reuşită de un sportiv legitimat la o structură sportivă din municipiu, un rezultat notabil pentru sportul bistriţean şi nu numai. Nu este de neglijat nici performanţa celorlalţi sportivi bistriţeni prezenţi la olimpiadă: Adrian Crişan calificat în sferturile de finală la tenis de masă, gimnaştii Marius Berbecar şi Cristian Băţagă - locul 10 cu echipa României şi Gabriel Sâncrăian - haltere la categoria 85 kg.
Hotărârea Consiliului Local al municipiului Bistriţa, nr. 154/2000 cu privire la aprobarea Regulamentului de funcţionare a comisiei şi criteriile de acordare a „Premiilor municipiului Bistriţa”, cu modificările şi completările ulterioare, prevede posibilitatea premierii sportivilor valoroşi pentru rezultate deosebite obţinute la competiţii interne şi internaţionale. Astfel, potrivit hotărârii, cu titlu de excepţie, urmare a unor performanţe şi rezultate excepţionale, cazurile speciale (precum cel de faţă) fac obiectul analizei în plen a Consiliului Local al municipiului Bistriţa. Astfel, prin proiectul de hotărâre s-a propus premierea sportivilor cu sume în bani, în cuantum net total de 20.000 lei, după cum urmează: Răzvan Martin – medalie de bronz haltere – 10.000 lei; Adrian Crişan – tenis de masă – 2.000 lei; Marius Berbecar – gimnastică artistică – 2.000 lei; Cristian Băţagă – gimnastică artistică – 2.000 lei; Gabriel Sâncrăian – haltere – 2.000 lei. Totodată s-a propus premierea antrenorului Mugur Saranciuc – disciplina sportivă haltere - cu suma de 2.000 lei, pentru eforturile depuse şi rezultatele obţinute de sportivii antrenaţi.
În urma dezbaterilor s-a aprobat premierea celor menţionaţi cu următoarele sume: Răzvan Martin – medalie de bronz haltere – 100.000 lei; Adrian Crişan – tenis de masă – 6.000 lei; Marius Berbecar – gimnastică artistică – 4.000 lei; Cristian Băţagă – gimnastică artistică – 4.000 lei; Gabriel Sâncrăian – haltere – 4.000 lei; Mugur Saranciuc – antrenor haltere – 4.000 lei.

Dezbateri, propuneri, voturi


Voturi „pentru” Niciun vot „pentru”
Voturi „împotrivă” Niciun vot „împotrivă”
Abțineri Nicio abținere
Vot ne-exprimat Au votat toți consilierii prezenți la ședință.