privind organizarea manifestărilor „Zilele Municipiului Bistriţa”, ediţia 2013, în perioada 23-25 august 2013.
Hotărârea a fost aprobată în forma prezentată de iniţiator, cu 17 voturi „pentru”.
Potrivit tradiţiei, dar şi în temeiul reglementărilor legale în vigoare, organizarea de manifestări culturale, de divertisment, educaţionale, de sport şi tineret cu prilejul „Zilelor Municipiului Bistriţa”, constituie în fiecare an un reper şi un bun prilej de promovare a potenţialului cultural şi turistic al oraşului.
Anul 2013 marchează o dublă aniversare de o importanţă majoră pentru municipiu. Pe de o parte sărbătoarea urbei încadrată de manifestările din cadrul „Zilelor municipiului Bistriţa”, iar pe de altă parte aniversarea a 450 de ani de la sfinţirea Bisericii Evanghelice. Avându-se în vedere importanţa lor, perioadele de desfăşurare foarte apropiate şi necesitatea gestionării eforturilor în mod unitar pentru desfăşurarea celor două evenimente în foarte bune condiţii, se consideră oportună organizarea lor în aceeaşi perioadă, anul viitor, deoarece acest fapt va aduce un plus de imagine şi valoare patrimoniului cultural şi istoric al Bistriţei.
În acest context, proiectul de hotărâre a propus organizarea manifestărilor „Zilele Municipiului Bistriţa” ediţia 2013, în perioada 23-25 august, odată cu cele prilejuite de împlinirea a 450 de ani de la sfinţirea Bisericii Evanghelice din Bistriţa.