Hotărârea nr. 13/31.01.2011


privind completarea Hotărârii nr. 81/30.04.2009 a Consiliului Local al Municipiului Bistriţa privind stabilirea unor măsuri pentru acordarea ajutorului de urgenţă familiilor şi persoanelor aflate în situaţii deosebite, conform Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat.

Hotărârea a fost adoptată cu 15 voturi „pentru”, în forma prezentată de iniţiator.
În evidenţele Direcţiei Municipale de Servicii Sociale figurează 1.980 de pensionari cu venituri de până la 400 lei şi 1.020 de persoane cu handicap accentuat. Cele două categorii de persoane se caracterizează în general prin deteriorarea progresivă a stării de sănătate, reducerea mobilităţii, scăderea adaptabilităţii şi a interesului social. Sumele care le sunt necesare pentru medicamente, hrană şi întreţinerea locuinţei, depăşesc veniturile acestor persoane. Diminuarea veniturilor şi creşterea preţurilor alimentelor de bază au avut în anul 2010 un efect negativ asupra populaţiei, în special asupra categoriilor defavorizate, estimându-se menţinerea acestei tendinţe şi în anul 2011.
În vederea prevenirii efectelor malnutriţiei se urmăreşte îmbunătăţirea accesului la hrană pentru persoanele vârstnice şi persoanele adulte cu handicap accentuat, contribuind astfel la crearea securităţii alimentare pentru persoanele în cauză. Prin Hotărârea nr. 81/30.04.2009 a Consiliului Local al municipiului Bistriţa s-au stabilit 12 situaţii deosebite în care se pot acorda ajutoare de urgenţă persoanelor şi familiilor aflate în necesitate, cu domiciliul pe raza municipiului Bistriţa. Aceste situaţii nu permit, însă, acordarea periodică a unor ajutoare în alimente pentru categorii defavorizate, cum sunt persoanele în vârstă şi cu venituri reduse, respectiv persoanele cu handicap.
Acesta este motivul pentru care, prin această hotărâre, s-au aprobat următoarele:

  • pentru pensionarii cu venituri până la 400 lei/lună, persoanele cu vârsta peste 65 de ani, fără venituri, respectiv pentru persoanele cu handicap accentuat care beneficiază numai de ajutorul special lunar, domiciliate în municipiul Bistriţa, pachete cu alimentele de bază cu ocazia Sărbătorilor de Paşte – 21 aprilie, Rusalii – 12 iunie, Adormirii Maicii Domnului – 15 august, Zilei Mondiale a Alimentaţiei – 16 noiembrie şi Crăciun – 25 decembrie, din anul 2011;
  • pachetele cu alimente de bază vor conţine: un pui, un litru de ulei, 1 kg de zahăr, 1 kg de orez, 1 kg faină de grâu, în valoare maximă de 30 lei/pachet şi se vor distribui la sediul Cantinei de Ajutor Social, situat în municipiul Bistriţa, B-dul Independenţei, nr. 24-26, pe baza actului de identitate al titularului şi a cuponului de pensie al acestuia;
  • listele beneficiarilor vor fi aprobate prin Dispoziţie a Primarului municipiului Bistriţa, în baza cererii care se depune o singură dată pentru anul 2011, însoţită de următoarele documente: copie după actul de identitate şi dovada veniturilor din luna anterioară. Listele se actualizează în luna anterioară evenimentelor pentru care se acordă pachetele cu alimente;
  • suma necesară acordării pachetelor cu alimente va fi cuprinsă în bugetul de venituri şi cheltuieli al Direcţiei Municipale de Servicii Sociale, pe anul 2011;
  • stocul alimentelor neridicate, aferente lunii decembrie, vor fi redistribuite Cantinei de ajutor social din cadrul Direcţiei Municipale de Servicii Sociale pentru îmbunătăţirea hranei beneficiarilor în luna ianuarie 2012.

Dezbateri, propuneri, voturi


Inițiatori
Intervenții Nu au fost intervenții la acest proiect.
Propuneri Nu au fost propuneri la acest proiect.
Voturi „împotrivă” Niciun vot „împotrivă”
Abțineri Nicio abținere
Vot ne-exprimat
Consilieri absenți