privind instituirea şi acordarea anuală a două Burse de Merit „Nosa” unor studenţi cu domiciliul în municipiul Bistriţa
adoptată cu 21 voturi „pentru” din 21 de consilieri prezenţi.
S-a instituit, cu caracter permanent, începând cu anul universitar 2009-2010, două Burse anuale de Merit „Nosa”, ce vor fi acordate unor studenţi cu domiciliul în municipiul Bistriţa, care au absolvit unul din liceele sau grupurile şcolare din municipiul Bistriţa. Bursele se acorda cu începere din anul I de studiu şi până la obţinerea licenţei, în condiţiile Regulamentului privind acordarea anuală a două Burse de Merit „Nosa” unor studenţi cu domiciliul în municipiul Bistriţa. Desemnarea beneficiarilor Burselor de Merit „Nosa” se face prin Hotărârea Consiliului Local al municipiului Bistriţa, la propunerea Comisiei Juridice şi Administraţie Publică Locală. Cuantumul unei Burse de Merit” Nosa” este de 500 lei pe lună, sume ce vor fi prevăzute în bugetul de venituri şi cheltuieli al municipiului Bistriţa şi se aprobă anual de Consiliul local al municipiului Bistriţa.
Beneficiarii Bursei de Merit”Nosa” vor participa la conferinţe, sesiuni de comunicări şi alte evenimente importante organizate de către Primăria municipiului Bistriţa (Ziua Tineretului, Zilele Bistriţei, Premiile anuale ale municipiului Bistriţa, etc.), la care sunt solicitaţi.
Dosarul de candidatură conţine : cerere prin care se solicită acordarea Bursei de Merit; curriculum vitae al candidatului; copie legalizată după actul de identitate al candidatului; copie după foaia matricolă pentru toţi anii de învăţământ liceal; copia după diploma de bacalaureat; adeverinţa de înscriere în anul I, eliberată de secretariatul facultăţii; acte doveditoare pentru fiecare din performantele şcolare obţinute pe parcursul studiilor liceale (diplome, certificate, adeverinţe, atestate) eliberate de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării, respectiv de Inspectoratul Şcolar Judeţean Bistriţa-Năsăud sau, după caz, inspectoratele şcolare organizatoare şi alte instituţii abilitate.
Documentele privind situaţia şcolară se vor depune în original şi în copii simple. După avizarea „conform cu originalul” dată de reprezentanţi ai Serviciului Educaţie, Turism documentele originale vor fi returnate candidatului.