Hotărârea nr. 113/29.07.2010


privind aprobarea vânzării şi a preţului de vânzare a cotei de 11/900 părţi teren, proprietatea privată a municipiului Bistriţa, teren situat în strada Grănicerilor, nr. 5, în favoarea S.C. „FLORSYSTEM-SPORT” S.R.L., teren aferent imobilului proprietate.

Proiectul de hotărâre a fost adoptat prin vot deschis, cu 18 voturi „pentru” şi o abţinere.
Rezumatul proiectului: preţul de vânzare al cotei de teren este în sumă de 1.309,00 euro (119 euro/mp), respectiv 5.576,00 lei, calculată la cursul de 4,2594 lei/euro din data de 16.07.2010, la care se adaugă TVA, conform procesului-verbal nr. 58.621/16.07.2010 al Comisiei de negociere a preţurilor de vânzare a terenurilor. Cumpărătorul este obligat ca, în termen de 15 zile de la data comunicării prezentei hotărâri, să încheie contractul de vânzare-cumpărare în formă autentică. Preţul se va achita în lei, la cursul euro din data plăţii, cu un avans de 10%, la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare, iar diferenţa în 24 de rate lunare egale. Terenul nu face obiectul unor cereri de reconstituire a dreptului de proprietate privată şi nici obiectul vreunui litigiu.

Dezbateri, propuneri, voturi


Inițiatori
Intervenții Nu au fost intervenții la acest proiect.
Propuneri Nu au fost propuneri la acest proiect.
Voturi „împotrivă” Niciun vot „împotrivă”
Abțineri
Vot ne-exprimat Au votat toți consilierii prezenți la ședință.
Consilieri absenți