Hotărârea nr. 169/27.08.2009


privind aprobarea Proiectului „Elaborarea Strategiei de Dezvoltare Locală a municipiului Bistriţa pentru perioada 2010-2030", în vederea solicitării finanţării prin Programul Operaţional “Dezvoltarea Capacităţii Administrative”,

adoptată cu 20 voturi „pentru” din 20 de consilieri prezenţi.
S-a aprobat Proiectul „Elaborarea Strategiei de Dezvoltare Locală a municipiului Bistriţa pentru perioada 2010-2030", întocmit de Primăria municipiului Bistriţa, în vederea solicitării finanţării prin Programul Operaţional „Dezvoltarea Capacităţii Administrative”.
Rezumatul proiectului este prevăzut în anexa care face parte integrantă din hotărâre.
S-a aprobat valoarea totală a proiectului, de 525.387 lei, din care: asistenţa financiară nerambursabilă solicitată (98%) – 514.879,26 lei şi contribuţia proprie (2%) – 10.507,74 lei. Valoarea TVA este de 83.148,13 lei.
Fondurile necesare pentru acoperirea contribuţiei proprii, a valorii neeligibile a proiectului, precum şi cele necesare implementării optime a proiectului în condiţiile rambursării/decontării ulterioare a cheltuielilor din instrumente structurale vor fi prevăzute în bugetele locale ale municipiului Bistriţa pe anii 2010 - 2011.

Dezbateri, propuneri, voturi


Inițiatori
Intervenții
Propuneri Nu au fost propuneri la acest proiect.
Voturi „împotrivă” Niciun vot „împotrivă”
Abțineri Nicio abținere
Vot ne-exprimat Au votat toți consilierii prezenți la ședință.
Consilieri absenți