Hotărârea nr. 40/25.03.2010


privind aprobarea Studiului de fezabilitate pentru obiectivul de investiţii „Construire birouri, atelier reparaţii, garaje, str. Victor Babeş, nr. 28, Bistriţa”.

Hotărârea a fost adoptată prin vot deschis, cu 12 voturi „pentru”, 3 „împotrivă” şi 4 „abţineri”.
S-a aprobat Studiul de fezabilitate întocmit de S.C. „Conland” S.R.L. Bistriţa pentru obiectivul de investiţii "Construire birouri, atelier reparaţii, garaje, str. Victor Babeş, nr. 28, Bistriţa", cu indicatorii tehnico-economici prevăzuţi în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Finanţarea lucrării se face din fondurile bugetului de stat şi din alte fonduri legal constituite pentru această destinaţie, potrivit legii. Atribuirea contractului de achiziţie publică pentru obiectivul de investiţii se va face în condiţiile şi cu respectarea prevederilor legale în vigoare privind achiziţiile publice.
Acest obiectiv de investiţii are ca ţintă reamplasarea şi centralizarea funcţiunilor specifice ale Serviciului „Mecanizare” într-un nou imobil în incinta Staţiei de asfaltare din strada Victor Babeş, nr. 28, deoarece locaţia actuală este amplasată în centrul istoric al municipiului, spaţiul este insuficient, clădirile sunt vechi, iar distanţa relativ mare până la parcul auto generează consumuri ineficiente între cele două locaţii. În plus, odată funcţionale noile birouri, ateliere de reparaţii şi garaje la noua locaţie, coordonarea între compartimentele Direcţiei Servicii Publice va fi mult mai bună, iar spaţiile de producţie şi resursele vor fi folosite mai eficient.

Dezbateri, propuneri, voturi


Inițiatori
Intervenții
Propuneri Nu au fost propuneri la acest proiect.
Voturi „împotrivă”
Abțineri
Vot ne-exprimat Au votat toți consilierii prezenți la ședință.
Consilieri absenți