Hotărârea nr. 208/15.01.2011


pentru aprobarea Strategiei de Dezvoltare Locală a municipiului Bistriţa pentru perioada 2010-2030, realizată în cadrul Proiectului „Elaborarea Strategiei de dezvoltare locală a municipiului Bistriţa pentru perioada 2010 - 2030” cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Dezvoltarea Capacităţii Administrative.

Hotărârea a fost adoptată cu 19 voturi „pentru”.
Primăria municipiului Bistriţa implementează, în perioada 30.09.2010-29.12.2011, Proiectul „Elaborarea Strategiei de dezvoltare locală a municipiului Bistriţa pentru perioada 2010 - 2030” cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Dezvoltarea Capacităţii Administrative, Axa prioritară 1, Îmbunătăţiri de structură şi proces ale managementului ciclului de politici publice, Domeniul 1.1: Îmbunătăţirea procesului de luare a deciziilor la nivel politico-administrativ, Operaţiunea: „Strategii de dezvoltare locală”. Scopul proiectului constă în elaborarea Strategiei de dezvoltare locală a municipiului Bistriţa pentru perioada 2010-2030, prin corelarea optimă a resurselor materiale, umane şi financiare ale actorilor locali, cu nevoile şi priorităţile de dezvoltare ale comunităţii. Obiectivul general al proiectului vizează îmbunătăţirea capacităţii de planificare strategică a administraţiei publice locale în vederea atingerii obiectivelor de dezvoltare economică. Rezultatul proiectului constă în realizarea Strategiei de dezvoltare locală a municipiului Bistriţa pentru perioada 2010-2030, orientată pe cinci domenii de acţiune strategică: Dezvoltare urbană şi infrastructură de transport; Mediu şi energie; Dezvoltare economică; Resurse umane, inclusiv sănătate, sport, cultură şi turism.
Implementarea Strategiei de Dezvoltare Locală a Municipiului Bistriţa se va realiza de către direcţiile şi serviciile Primăriei municipiului Bistriţa, conform responsabilităţilor stabilite prin Dispoziţia Primarului municipiului Bistriţa. Monitorizarea şi actualizarea Strategiei de Dezvoltare Locală a Municipiului Bistriţa se asigură de către o comisie desemnată în acest sens prin Dispoziţia Primarului municipiului Bistriţa.
În etapa de monitorizare şi actualizare, comisia desemnată în acest sens prin Dispoziţia Primarului municipiului Bistriţa poate beneficia de sprijinul unor consultanţi externi de specialitate. Comisia de monitorizare va prezenta Consiliului Local al municipiului Bistriţa, cel puţin o dată la doi ani, o analiză a stadiului implementării Strategiei de dezvoltare a municipiului Bistriţa pentru perioada 2010 – 2030, în vederea actualizării acesteia. Prezentarea strategiei se va face obligatoriu la începutul fiecărui mandat al Consiliului Local al municipiului Bistriţa.
Prevederile prezentei hotărâri vor fi preluate în Planul Urbanistic General al municipiului Bistriţa până la aprobarea acestuia. Hotărârea privind aprobarea Strategiei de Dezvoltare Locală a municipiului Bistriţa pentru perioada 2010-2030 va fi invocată în preambulul şi în fundamentarea proiectelor care vor viza dezvoltarea ulterioară a municipiului Bistriţa.
De asemenea, obiectivele cuprinse în Strategia de Dezvoltare Locală a municipiului Bistriţa vor constitui un criteriu în selectarea proiectelor care vor beneficia de cofinanţare de la bugetul local al municipiului Bistriţa în conformitate cu prevederile Legii nr. 350 din 2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general cu modificările şi completările ulterioare.
În plenul şedinţei s-au aprobat următoarele modificări ale documentului propus:

  • eliminarea termenului „tramvai” din conţinutul articolului privind realizarea unei linii electrificate de transport în centrul istoric;
  • realizarea sistemului de canalizare în localitatea Sărata;
  • înlocuirea sintagmei „construire” cu „realizarea” unui spaţiu cultural polivalent.

Dezbateri, propuneri, voturi