Emil Burzo

În semn de apreciere și recunoștință pentru contribuția sa științifică de excepție, pentru prestigiul adus cercetării românești și pentru dedicarea cu care, prin întreaga activitate profesională și academică, a promovat valorile cunoașterii și a onorat imaginea județului Bistrița-Năsăud. Votul (secret): 29 „pentru”.

Născut la 30 iulie 1935 la Moreni (Dâmbovița), cu rădăcini în județul Bistrița-Năsăud; la gală și-a amintit de câțiva strămoși care au contribuit la Marea Unire de la Alba Iulia. Șef de promoție la Liceul „George Barițiu” din Cluj (1952) și la Facultatea de Mecanică a Institutului Politehnic din Cluj (1958), a absolvit și Fizica la Universitatea Babeș-Bolyai (1969) și a devenit doctor inginer în fizică tehnică la Timișoara (1970). A lucrat ca strungar și inginer, apoi ca cercetător la institutele de fizică din București (1970–1990). Din 1990 e profesor la Facultatea de Fizică a Universității Babeș-Bolyai, al cărei decan a fost (1992–2000), și conduce Centrul de excelență „Fizica corpului solid”; specialist în magnetism și fizica stării solide, a îndrumat 35 de teze de doctorat, unele în cotutelă cu Grenoble și Strasbourg. Membru corespondent (2003) și titular (2009) al Academiei Române, a condus Filiala Cluj a Academiei și e din 2020 președintele ei de onoare. A primit, între altele, premiul „Dragomir Hurmuzescu” al Academiei (1971) și premiul „Grigore Moisil” (2013). Titlul a fost propus cu recomandări de la Liviu Petrina, academicianul Dorel Banabic și Centrul Județean pentru Cultură.

Surse: Wikipedia, Academia Română, Răsunetul, decembrie 2025, Bistrițeanul, decembrie 2025.