
Dorel Banabic
Academician, inginer, profesor universitar
Cetățean de onoare al județului Bistrița-Năsăud · 2023
Motivația
În semn de apreciere și recunoștință pentru vasta activitate academică în domeniile ingineriei și științelor tehnice și pentru promovarea județului, pe plan național și internațional. Propus cu recomandări de la Primăria comunei Ciceu-Giurgești (primarul Vasile Iuga), de la Parohia Ortodoxă Ciceu-Giurgești (pr. dr. Dan-Constantin Iftimi) și de la prof. dr. ing. Dănuț Julean. Votul secret: 29 „pentru” și o abținere.
Biografie
Născut la 3 octombrie 1956, în Ciceu-Giurgești, a absolvit Liceul „Andrei Mureșanu” din Dej (1975) și secția de tehnologia construcțiilor de mașini a Institutului Politehnic din Cluj-Napoca (1980), iar în 1993 a devenit doctor inginer. După patru ani ca inginer proiectant la Sibiu și Cluj, predă din 1984 la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, unde e profesor din 1996 și a înființat centrul de cercetare CERTETA, dedicat deformării tablelor metalice; a fost bursier Humboldt la Universitatea din Stuttgart și președinte al asociației științifice europene ESAFORM (2012–2016). Este membru corespondent (2009) și titular (2015) al Academiei Române, iar din 2015 conduce Secția de științe tehnice a Academiei; a primit premiul „Traian Vuia” al Academiei. În 2003 a cofondat, alături de Călin Văduva și Ana Silvia Banabic, firma de software Fortech din Cluj, vândută în 2022 grupului GlobalLogic (Hitachi).
Surse: Wikipedia, CV, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, StartupCafe, 2022, Ziar de Bistrița, 2023.
Sursa fotografiei: Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, https://senat.ulbsibiu.ro/wp-content/uploads/dhc/Acad.%20Dorel%20Banabic.pdf