Nicolae Dumitru Zăpârțan

Nicolae Dumitru Zăpârțan

Antrenor emerit de box la CSM Bistrița

Cetățean de onoare al municipiului Bistrița · 2014

Titlul i-a fost acordat prin Hotărârea nr. 82/31.07.2014 , la inițiativa: CREȚU Ovidiu.

Motivația

Titlul de cetățean de onoare i-a fost conferit în 2014, la propunerea Direcției Județene pentru Sport și Tineret, a Clubului Sportiv Municipal Bistrița și a jurnalistului Max Marec de la cotidianul Răsunetul, pentru profesionalismul cu care a format sportivi de valoare, Bistrița devenind astfel un nume tot mai cunoscut și respectat în boxul românesc.

Biografie

Antrenor de box. S-a născut la 23 octombrie 1958 la Bistrița. Ca antrenor emerit al secției de box a Clubului Sportiv Municipal Bistrița, sportivii pregătiți de el au obținut, în perioada 1983–2014, peste 500 de medalii în competiții naționale și internaționale.

A fost cooptat în mai multe rânduri ca antrenor sau antrenor secund al lotului național al României, contribuind la numeroasele medalii cucerite la campionatele mondiale și europene; sportivele pregătite de el s-au numărat printre cele mai bune din boxul feminin românesc. Din 1997 a fost și director al Școlii de Arte și Meserii din Budacu de Sus, activitatea sa fiind apreciată deopotrivă în sport și în educație.

Sursa fotografiei: https://timponline.ro/cartile-de-vizita-ale-viitorilor-cetateni-de-onoare-ai-bistritei-de-ce-au-fost-propusi-pentru-acest-titlu/