Aurel Rău

Aurel Rău

Poet, prozator și traducător

Cetățean de onoare al municipiului Bistrița · 2005

Titlul i-a fost acordat prin Hotărârea nr. 155/27.10.2005 , la inițiativa: MOLDOVAN Vasile.

Motivația

Titlul de cetățean de onoare i-a fost conferit în 2005, la propunerea primarului, pentru contribuția sa la îmbogățirea patrimoniului literar, pentru valoarea deosebită a traducerilor din marea poezie a lumii și pentru promovarea culturii bistrițene, în țară și în străinătate.

Biografie

Poet, prozator, traducător și eseist, originar din județul Bistrița-Năsăud. S-a născut la 9 noiembrie 1930 la Josenii Bârgăului.

A fost mulți ani legat de revista „Steaua” din Cluj, unde a lucrat din anii studenției și al cărei redactor-șef a devenit în 1959. A publicat peste 50 de volume de poezie, proză, eseuri și studii literare și a tradus din poeți precum Saint-John Perse, Antonio Machado, Giorgos Seferis și Konstantinos Kavafis. A fost distins cu Premiul Academiei pentru poezie (1969).

Sursa fotografiei: Wikimedia Commons (Public domain)